Pe 22 noiembrie 2007, Constantina văruia un perete de lângă cuşca felinelor, când a făcut mişcarea greşită: s-a lipit cu spatele de gratii. Într-o fracţiune de secundă, leii au reacţionat. Atacul a fost extrem de sângeros, deşi femeia era de partea cealaltă a cuştii. Au apucat-o prin grilaj cu ghearele. Unul dintre ei i-a smuls o bucată de carne din umărul stâng, celălalt din zona feselor. Înnebunită de groază şi de durere, femeia a avut tăria să strige. I-au sărit în ajutor angajaţii, care au lovit fiarele cu bâtele şi au aruncat în ele cu var. Aproape leşinată, îngrijitoarea a fost transportată la spital şi operată de urgenţă.
Nu îi este deloc frică de animale
După numai câteva luni, Constantina s-a întors la muncă, iar acum spune că nici nu concepe să fi procedat altfel. “Ce a fost, a fost. Nu mi-e frică. Eu iubesc animalele, iar după acel incident parcă le iubesc şi mai mult. Am fost vinovată că m-am apropiat prea mult de cuşca leilor, dar acum sunt foarte atentă”, ne-a povestit îngrijitoarea. “Aici e a doua mea casă, ba chiar am adus-o şi pe fata mea şi acum lucrăm împreună”, mai spune femeia. Şi conducerea instituţiei e foarte mulţumită de Constantina. “Este un angajat-model. A trecut uşor peste incident şi nici nu s-a pus problema să plece de la noi”, a precizat Simona Drăghicescu, directorul Zoo Brăila.