Forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat pe site-ul oficial că ”la solicitarea FRF, Metrorex și RATB au prelungit programul mijloacelor de transport în comun, pentru ziua de luni, 7 septembrie, până la ora 1.00”.
Surpriză, însă! Fanii s-au trezit la finalul meciului că nu au cu ce să se întoarce acasă, deoarece metroul nu mai circula de la ora 23:00. Iar partida s-a terminat la 23:35.
Vina aparține exclusiv Federației, care a omis să-i mai anunțe pe suporteri că nu s-a înțeles, în cele din urmă, cu conducerea Metrorex asupra aspectelor financiare. Pentru prelungirea programului cu două ore, Metrorex a solicitat 74.400 de lei, iar FRF a refuzat să plătească.
Metrorex a așteptat până vineri, 4 septembrie 2015, răspunsul scris al Federației. În ciuda faptului că nu a dat niciun răspuns, FRF i-a mințit pe fani prin intermediul site-ului frf.ro că programul metroului a fost prelungit până la ora 1:00. Informația a fost publicată duminică, 6 septembrie, și preluată de toată media, dar forul lui Burleanu a scos-o ulterior, pe furiș, fără nicio altă precizare.
COMUNICATUL METROREX
”Către,
Federaţia Română de Fotbal
Domnului Răzvan BURLEANU, Preşedinte
„Metrorex, în calitatea sa de furnizor de servicii de transport urban, a susţinut şi susţine activ sportivii. Solicitarea dumneavoastră de prelungire a programului de circulaţie a trenurilor de metrou, chiar dacă are un impact pozitiv pentru suporterii care participă la evenimentul organizat pe Arena Naţională, pentru Metrorex generează costuri suplimentare care în acest moment nu pot fi suportate integral de către societate.Astfel, tariful aferent prestaţiei de prelungire a programului de circulaţie aprobat de Consiliul de Administraţie al Metrorex este de 30.000 lei pe oră (fără TVA), rezultând o sumă totală de 60.000 lei (fără TVA) pentru cele două ore de prelungire a programului de circulaţie.
Precizăm că aprobarea prelungirii programului de circulaţie a metroului este condiţionată de comunicarea răspunsului dumneavoastră în vederea facturării şi încasarea sumei de 60.000 lei (fără TVA), respectiv 74.400 lei (cu TVA) în contul bancar Metrorex.
În cazul unei avizări favorabile, vă rugăm să ne comunicaţi în scris, până la data de 04.09.2015, acceptul pentru a se putea dispune operativ măsurile necesare pentru prelungirea programului de circulaţie a trenurilor de metrou şi întocmirea formalităţilor pentru plata acestui serviciu”.