O bază sportivă cu o istorie de peste 60 de ani, care a dat campioni la echitație pe bandă rulantă, este pe punctul de a fi îngropată, după ce Gabriel Oprea le-a amenajat agenților secreți, în loc, un centru de protocol și relaxare. Decizia s-a dat printr-o hotărâre de guvern secretă, iar dislocarea s-a făcut în 24 de ore. 

Pe final de mandat ca ministru la Interne, Gabriel Oprea a dat numai de probleme. Începând de la dosarul ”Girofarul”, în care este acuzat că ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială, și până la urmărirea penală într-un alt dosar în care este acuzat că s-ar fi folosit de anumite bunuri cumpărate nejustificat din fondurile Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI), instituție aflată în subordinea MAI. Cum a fost cazul unei limuzine, a unui jacuzzi la minister sau fotolii noi, de care Oprea s-ar fi bucurat pe perioada mandatului.

Plăceri interzise a avut Gabriel Oprea încă de când era ministru la Apărare, prin 2013.  El a pus cruce uneia dintre cele mai mari baze sportive din țară, aflate în custodia MApN, unde activa o pepinieră de sportivi, pentru a face mofturile agenților secreți. Vorbim de Secția de Echitație CSA Steaua, cu rezultate deosebite la nivel internațional. Baza sportivă se afla pe Bulevardul Timișoara din Capitală, în curtea căreia încă se mai găsesc și acum fostele grajduri regale.  
Kisellef3

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Baza sportivă a fost dislocată la data de 13.06.2013, în 24 de ore, sub pretextul că agenții DIPI (structură cunoscută ca ”Doi și-un sfert”) își vor desfășura acolo propriile activități de protocol. Asta în condițiile în care scrie negru pe alb, în lege (n.r. 69/2000 – legea Educației  articolul 78, alineatul 1) că se reglementează obligația autorității publice care a dobândit sau deține baze sportive ”să păstreze destinația acestora și să le mențină în stare de funcționare”.  Așa se face că Oprea, ca ministru la Apărare, a cedat acest teren și tot el l-a preluat ca ministru la Interne, la scurt timp.

Evacuarea cabalinelor și a întregului staff ce reprezenta secția de echitație s-a făcut în timp record, pentru ca nimeni să nu aibă timpul necesar să conteste această decizie. Pentru că hotărârea a fost luată peste noapte și nimeni nu avea o alternativă care să echivaleze condițiile oferite de baza de pe Bulevardul Timișoara, echipa de echitație CSA Steaua a fost mutată temporar, culmea, în cadrul bazei sportive Dinamo.  O bază modestă de altfel, care nu avea condițiile necesare găzduirii unor cabaline. Motiv pentru care mulți dintre cai, unul dintre ei care valora 600.000 de euro, s-au îmbolnăvit din cauza condițiilor.

Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale
Recomandări
Miting pro-Europa în Piața Universității din București, cu 3 zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale

De-acolo, caii au fost mutați și mai departe de București. De data asta au ajuns în grajdurile unui club privat din comuna Ciofliceni (Snagov), cu posibilități și mai reduse, loc pentru care Ministerul Apărării plătește acum chirie 2.800 de euro lunar.

Toată performanța acestui club de echitație s-a compromis după această mutare-surpriză la peste 30 de kilometri departe de Capitală, fapt ce a determinat foarte mulți copii să renunțe la sportul de performanță din cauza distanței extrem de mari și a condițiilor în care își desfășurau antrenamentul. 

În vreme ce la Snagov un sport nobil, prea puțin apreciat în România, trage să moară, iar cai foarte valoroși sunt ținuți în condiții improprii, în București, la fosta bază sportivă ocupată acum de agenți secreți, totul este lapte și miere.

Serviciul secret beneficiază de un sediu ca nou, după modernizări făcute recent, asta în condițiile în care în 2006 baza a mai trecut printr-o serie de modificări. De data asta, programul de modernizare a căpătat un scop și un nume… educațional:  ”Optimizarea activității de pregătire profesională în cadrul DGIPI în sistem E-Educație la DGIPI – program cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională”. Valoarea proiectului a fost de 17,4 milioane de lei, în vreme ce valoarea contribuției Guvernului României a fost de 11 milioane de lei. 

Un profesor român de la Oxford crede că Rusia va intensifica atacul asupra României: „În următoarele 48-72 de ore suntem într-un pericol cum nu am mai fost niciodată”
Recomandări
Un profesor român de la Oxford crede că Rusia va intensifica atacul asupra României: „În următoarele 48-72 de ore suntem într-un pericol cum nu am mai fost niciodată”

În acest sediu s-a dorit crearea unui birou de specialiști în fraudă cibernetică, însă mai presus de orice, realizarea unui spațiu de relaxare pentru agenți secreți, inclusiv o bază sportivă pentru aceștia.  

Ce înseamnă relaxare pentru agenții DIPI? Săli de jocuri video, sală de squash și teren de sport ultramodern. 

Contactați de ziarul Libertatea cu privire la modul în care au ajuns în custodia acestui teren, reprezentanții Ministerului de Interne nu au comunicat un punct de vedere oficial până la publicarea acestui articol. Telefonic, însă, un reprezentant al instituției a declarat totuși că schimbul între MapN și MAI a acestei baze sportive ”s-a făcut printr-o hotărâre de Guvern care nu face rabat de la lege”.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne a răspuns unui memoriu, depus în urmă cu doi ani de către un părinte care are înscris copilul la clubul de echitație, revoltat de situație: ”Facem precizarea că din documentele pe care le deținem, aferente imobilului, acesta figurează drept cazarmă și nu bază sportivă, nefiind astfel incidente prevederile Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000”.  Nimeni nu s-a aplecat însă până acum asupra documentelor pentru a se vedea cine a jonglat cu statutul acestui complex care de facto figura ca bază sportivă, inclusiv pe site-ul Clubului Steaua, iar acum ministerul o declară unitate militară. Pentru că, dacă este într-adevăr așa, nu s-ar fi putut organiza competiții internaționale într-o unitate militară, iar acest club a fost recunoscut oficial și internațional, în competiții, ca bază sportivă.

ISTORIC

Secția de Echitație a CSA Steaua București a fost înființată în anul 1947, dezvoltând o activitate axată pe sportul de performanță. Rezultatele ei, în cei 67 de ani de activitate, sunt: 2 medalii olimpice, o medalie la Campionatul Mondial, 6 titluri la Campionatele Europene, 6 Cupe de Națiuni, 48 de titluri la Campionate Balcanice, 395 de campionate naționale și internaționale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI