Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, nu se arată interesat de stenogramele apărute în presă, în “Cazul valiza”. Naşu spune că Piţurcă va fi demis din funcţia de selecţioner doar dacă va intra în puşcărie.

3858-114423-piti.jpg

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, în şedinţa de ieri, să pună batista pe ţambal în “Cazul valiza”. După ce au apreciat că nu e nevoie de o redeschidere a cazului până nu se va da o decizie judecătorească finală, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a ţinut să lămurească poziţia forului pe care îl conduce, vizavi de situaţia selecţionerului.

Poate avea şi cazier

Naşu îl susţine pe Piţurcă până în pânzele albe, declarând că nu va renunţa la serviciile acestuia decât dacă va fi închis: “Victor Piţurcă e major, vaccinat şi îşi poate angaja un avocat bun care să-l reprezinte. Dacă Piţi va fi închis, atunci va trebui să căutăm antrenor pentru echipa naţională, deoarece el nu poate pregăti reprezentativa din puşcărie . Dacă va avea doar amendă penală, respectiv cazier, regulamentul FRF nu prevede că trebuie să încheiem colaborarea cu cei care au probleme cu justiţia”.

«Nici de glumă nu e bună»

Selecţionerul Victor Piţurcă nu s-a arătat deranjat de afirmaţia lui Mircea Sandu, care spusese că selecţionerul va fi înlocuit dacă va intra la închisoare. “Nu mi se pare o glumă bună, dar nu m-am supărat. Să mă condamne dacă ei cred că a semna un contract într-o vânzare de terenuri e infracţiune. Dacă nu alerga cu valiza după cei de la Gloria Bistriţa, Becali putea să premieze în continuare pe cine voia el. Dar aşa, LPF-ul a schimbat regulamentul”, a spus Piţi la GSP TV.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

Patru cluburi fără licenţă

Mircea Sandu a declarat ieri că cel puţin patru cluburi din Liga I sunt în pericol să nu primească licenţa pentru sezonul 2009/2010 din cauza datoriilor. “Am sesizat Comitetul Executiv de problemele pe care le au unele cluburi, există posibilitatea să nu obţină licenţă pentru sezonul viitor. Nu le am pe toate în evidenţă, dar la ora actuală sunt cel puţin patru cluburi”.

Piaţă pentru transferuri

Mircea Sandu a declarat că FRF va înfiinţa în 2009 o piaţă de transferuri pentru fotbalişti, în cadrul căreia vor fi făcute publice numele jucătorilor şi sumele de vânzare. Naşu consideră că înfiinţarea unei astfel de pieţe ar fi importantă pentru transparenţa transferurilor.

Au cerut stenogramele!

Întrunit ieri, Comitetul Executiv al FRF a luat o decizie la punctul “Diverse” de pe ordinea de zi. Conform acesteia, printr-o scrisoare oficială, FRF va solicita DNA să-i trimită toate stenogramele care alcătuiesc dosarul cunoscut sub numele “Valiza”. Forul va analiza acest caz în cadrul proximei sale şedinţe.

«Valiza» rămâne închisă

Dumitru Dragomir este de părere că în stadiul actual al cercetărilor nu se pune problema redeschiderii “Cazului valiza”. “Nu s-a discutat nimic, de ce să discutăm asta? Nu era un subiect pe ordinea de zi şi nici nu l-a deschis nimeni. Am vorbit despre rapoarte şi chestiuni, care ţin de bunul mers al Ligii”, a spus Dumitru Dragomir.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI