Poliţiştii timişoreni au început supravegherea de la balconul din clădirea Operei încă din această vară. „Un poliţist stă în balconul de la Operă şi are în observaţie toată piaţa, cu un binoclu. De câte ori vedea un hoţ sau un cerşetor, îi anunţa prin staţie pe cei doi colegi care patrulau în civil. Experimentul a funcţionat, aşa că am decis să adoptăm metoda”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Comunitare Timişoara, Daniela Seracin. Oamenii legii lucrează în două ture, în intervalul 8.00-22.00.
Au dat 30 de amenzi într-o lună
În ultima lună, comunitarii au dat 30 de amenzi, ajutaţi de „santinela” din balconul Operei. „Am avut mai multe cazuri – cerşetori, vandali, vânzători ambulanţi şi hoţi de buzunare. Ultimul caz a fost zilele trecute, când un hoţ a furat portofelul unui bărbat care îşi plimba copilul cu căruciorul prin piaţă. Mi-am anunţat colegii, iar ei l-au prins imediat”, povesteşte poliţistul din balcon.
„Poliţiştii mai tineri au fost foarte încântaţi de metodă, deoarece e nouă, dar şi pentru că dă rezultate. Acum ne pregătim pentru sezonul rece, când se aglomerează oraşul, iar în febra cumpărăturilor mulţi oameni cad pradă hoţilor de buzunare. Pentru poliţişti am cumpărat pufoaice termoizolante şi mănuşi speciale”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Comunitare Timişoara, Daniela Seracin.