(Franz Thiess crede că salata de fructe de mare este uşor digerabilă şi i-ar prinde bine preşedintelui.
Friptura de vită în sânge cu garnitură de cartofi copţi este perfectă pentru dineurile oficiale de la Palatul Cotroceni, susţine experimentatul bucătar.)
Brânza şi roşiile sunt nelipsite de la micul dejun, sărmăluţele sunt ingredientul secret de la prânz, iar supele de pui şi puiul la cuptor pur şi simplu îi fac ziua perfectă preşedintelui. La o primă vedere vorbim despre o dietă sănătoasă, însă cum i se potrivesc aceste feluri de mâncare unui şef de stat? Am stat de vorbă, de această dată, cu un specialist în domeniu, un profesionist cu o experienţă de peste 30 de ani în arta culinară. Este vorba de austriacul Franz Thiess, 51 de ani, poreclit şi “bucătarul preşedinţilor”.
“Mâncarea consumată spune foarte multe despre personalitatea fiecăruia. În ceea ce-l priveşte pe preşedintele român, de care îmi place, cred că i s-ar potrivi ceva mai uşor de dimineaţă. O salată cu fructe de mare, de exemplu. Iar pentru o întâlnire oficială, poate o friptură de vită în sânge, rumenită uşor pe grătar şi cartofi copţi. Asta i-aş găti lui Băsescu, dacă va dori vreodată să îl surprind cu una din reţetele mele”, ne-a spus Franz.
Bucătarul a cutreierat toată lumea pentru a găti, dar, totodată, şi pentru a învăţa noi reţete pe care să le poată prepara după propriul stil. Momentan, el alcătuieşte reţetele pentru lanţul NH Hotels, care are două hoteluri deschise şi în România, la Timişoara şi în Capitală. Tocmai de aceea, din când în când, mai face naveta Viena – Bucureşti.
A făcut o îngheţată de cinci tone în Dubai
Cariera lui e presărată însă şi cu numeroase povestiri legate de unele personalităţi pe care, de cele mai multe ori, le vedem numai la televizor: Jimmy Carter, George Bush şi fiul său George W. Bush, Bill Clinton, Gadaffi, Saddam Hussein, prinţesa Diana şi Charles, prinţesa Thailandei sau şeici arabi sunt doar câteva dintre numele sonore implicate în politică. “Îmi aduc aminte de Rod Stewart, care a fost dat afară din hotel, pentru că a devastat camera. Freddie Mercury închiria piscina şi comanda zilnic un camion cu şampanie cu care o umplea ca să facă baie”, ne-a spus Franz. Alte amintiri deosebite ale bucătarului vin din experienţa trăită în Dubai. “La un moment dat, am făcut cel mai mare ştrudel din lume sau cea mai mare îngheţată. Avea 5 tone, dar ambele sortimente au fost delicioase, aşa că oamenii s-au înfruptat din belşug”, îşi aminteşte el.
Are ceşti cu rujul prinţesei Diana
“Când Diana (foto) şi Charles erau în luna de miere, au făcut un turneu european. Noi nu aveam voie să intrăm în legătură cu ei. Aşa că am păstrat ceşcuţele de cafea sau de ceai trimise la cameră. Încă se mai văd urmele de ruj ale Dianei”, ne-a zis Franz.
Şi lor le-a pregătit prânzul
1. Lui Jimmy Carter, Franz i-a pregătit salate de fructe
2. Când gătea pentru Gaddafi era verificat de militari
3. Bill Clinton preferă preparatele din pui
4. Lui George W. Bush îi place mâncarea mexicană