Clubul Petrolul Ploiești a publicat, pe site-ul oficial al clubului, un comunicat de presă în care abordează problematica cererii de intrare în faliment.

”Având în vedere apariţia, pe siteul www.doarpetrolul.ro, a unui articol intitulat “FC Petrolul, la prima cerere de trecere la faliment”, articol preluat de către o parte a mass-media, lucru care a condus, astfel, la propagarea în spaţiul public a unor informaţii menite să asocieze, pe nedrept, numele FC Petrolul Ploieşti de eventualitatea unui presupus faliment, FC Petrolul Ploieşti face următoarele precizări:

– În data de 16.11.2015 a avut loc adunarea Comitetului Creditorilor, pe ordinea de zi aflându-se “Prezentarea şi aprobarea raportului trimestrul I al planului de reorganizare nr. 3405/09.11.2015 pentru debitorul SC Fotbal Club Petrolul SA”. Conform Procesului Verbal încheiat în urma şedinţei, ce poate fi consultat mai jos, Comitetul Creditorilor a aprobat, cu majoritate de voturi, raportul trimestrului I al planului de reorganizare privind debitorul SC Fotbal Club Petrolul SA.

– În ceea ce priveşte cererea SPFL Ploieşti privind trecerea la faliment a SC Fotbal Club Petrolul SA, aceasta a fost înaintată în data de 06.10.2015 în cadrul şedinţei de judecată din dosarul de insolvenţă, data la care judecătorul nu a soluţionat-o, datorită incertitudinii cuantumului şi naturii acestuia. La adunarea Comitetului Creditorilor, din data de 16.11.2015, SPFL Ploieşti nu a participat, trimiţând, după ora şedinţei, un punct de vedere scris ce nu a mai putut fi menţionat în cuprinsul Procesului Verbal.

Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei
Recomandări
Când te naști în iesle, șansele să mori crucificat sunt mari sau scurtă istorie a sărăciei

Precizăm faptul că cea mai mare parte a sumei înscrise la masa credală, la care se face referire în cererea privind trecerea la faliment, a fost contestată de către SC Fotbal Club Petrolul SA, în condiţiile în care această sumă provine din obligaţia impusă retroactiv societăţii noastre (anii 2013, 2014) de a plăti impozitul aferent stadionului “Ilie Oană” pe durata integrală a unui an calendaristic, şi nu pentru perioada efectivă în care FC Petrolul Ploieşti utilizează arena.

Decizia SPFL de a stabili în sarcina clubului obligaţia de a plăti întregul impozit aferent stadionului “Ilie Oană” a fost luată în baza unei notificări făcută de SGU Ploieşti, desi iniţial aceasta din urmă îşi asumase şi plătise impozitul aferent stadionului (mai puţin suma plătită de FC Petrolul pentru evenimentele desfăşurate).

Referitor la suma menţionată în aceeaşi cerere ca obligaţie fiscală născută după data intrării clubului în insolvenţă, menţionăm că Serviciul Public Finanţe Locale nu a binevoit, nici până la această dată, să comunice clubului înscrisurile doveditoare care să arate natura sumei solicitate a fi plătită”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
FANATIK.RO
Schimbare uriașă în supermarketurile din România. Vor funcționa diferit din 2025
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI