Angelo Massone a semnat un comunicat de presă publicat pe un blog al unui suporter pietrean în care l-a criticat pe italianul Luigi Bodo, reprezentantul legal al societăţii RIFIL, sponsorul tradiţional al Ceahlăului. că ar fi renunţat să mai sponsorizeze echipa.

„RIFIL este o societate particulară care a sponsorizat Ceahlăul şi a dat bani în avans pentru 2015. N-am abandonat nimic. Sunt sponsor al clubului. Massone a cumpărat acţiuni cu 100 de lei (n.r. Massone deţine peste 54% din acţiunile FC Ceahlăul). Trebuia să salveze echipa de la retrogradare. Din punctulmeu de vedere, nu poţi cumpăra acţiuni fără să bagi bani apoi. Nu am niciun gând să iau echipa de fotbal. Nu mă pricep. Vreau să fiu în schimb lângă cineva serios. Dar nu va fi RIFIL, ci Luigi Bodo“, a mai spus Luigi Bodo.
Luigi Bodo, centru

Patronul Getica 95, Viorel Tudose, a afirmat că s-ar implica în salvarea Ceahlăului, dar exclude colaborarea de orice fel cu actualul acţionar majoritar.

Conform legii, pe perioada insolvenţei, FC Ceahlăul va fi condus de adunarea creditorilor, formată din trei reprezentanţi ai creditorilor clubului de fotbal aleşi prin vot: italianul Luigi Bodo și românii Viorel Tudose şi Cătălin Roca, reprezentantul Hotelului Central Plazza, sub supravegherea judecătorului sindic.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de fasole ca să iasă perfectă, foarte gustoasă și să ajute la digestie. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI