De asemenea, a avut şi numeroase apariţii la TVR Craiova, TVR Internaţional, TVR 2 şi TVR Cultural. Talentul său şi-a găsit însă primele aprecieri în aplauzele frenetice ale publicului spaniol. În acest an, tânărul muzician, alături de membrii Orchestrei Filarmonice Naţionale şi ai Orchestrei Naţionale de Cameră din Republica Moldova, a susţinut o serie de concerte în Andaluzia, în oraşe precum Malaga, Gaucin, Benaojan, Genalguacil, Mijas, Mancha Real, Alozaina, Cuevas de San Marcos şi Sayalonga. “A fost foarte, foarte frig, dar, în ciuda condiţiilor, eu am interpretat foarte bine. Am fost aplaudat încă de la a doua parte, adagio, a Concertului de Aranjuez, deşi, în mod normal, aplauzele la un concert vin abia la sfârşit. Am cântat, iar la bis toată lumea striga: olé! A fost foarte frumos şi emoţionant. Am fost invitat într-o piaţă foarte mare, cu o biserică în spate. Cel mai impresionant moment a fost atunci când am terminat partea a doua a concertului, pentru că, odată cu aplauzele publicului, tocmai atunci a început şi clopotul să bată. Era oră fixă: 23.00. A fost incredibil, de parcă şi Dumnezeu ar fi aplaudat! Concertul a ieşit extraordinar!”, a declarat Alex.
Ultimul recital în care artistul a făcut senzaţie a fost chiar la Craiova, alături de Orchestra Filarmonicii Oltenia, avându-l ca dirijor pe celebrul Octav Calleya. În două săptămâni de concerte în Spania, tânărul a reuşit să atragă atenţia presei iberice: “La magia de la guitarra”, au notat, la unison, ziarele “El noticiero de Malaga” şi “La opinion”.
“Băiatul, deşi este tânăr, se vede clar că este foarte talentat. Dovadă că a şi impresionat atâţia oameni în Spania. Va avea un viitor strălucit şi mă bucur că am putut colabora cu el. Este minunat”, ne-a mărturisit dirijorul craiovean Octav Calleya.