Cristian Adomniţei şi Sabina Vişinari sunt împreună de câţiva ani buni. Cei doi s-au cunoscut la o întâlnire de partid, iar de atunci viaţa lor se duce printre mulţi prieteni liberali. Însă, căsătoria civilă, au decis mirii, s-a ţinut într-un cadru restrâns, la eveniment fiind prezenţi mai mult membrii familiilor decât colegi de partid.
Mireasa a purtat un deux-pièces bej din mătase, cu fusta până la jumătatea piciorului, şi pantofi negri cu toc înalt. Mirele s-a îmbrăcat într-un costum închis la culoare. Când a fost întrebat de primarul Nichita dacă o ia în căsătorie pe Sabina, Adomniţei, vădit emoţionat, a spus: „Sigur că da”. „Le-am urat casă de piatră şi să fie fericiţi. Mai mult ca sigur, voi merge cu soţia mea la nunta ministrului”, a spus Nichita.
După ceremonie, a urmat un cocktail la restaurantul „Select”. Cununia religioasă va avea loc pe 18 octombrie, la Suceviţa, la restaurantul unui hotel de patru stele.
L-a invitat la nuntă şi pe şeful său de partid
Cristian Adomniţei îşi doreşte foarte mult ca la nunta lui să vină premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto). „I-am transmis o invitaţie liderului PNL la nunta mea, unde vreau să petrecem ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi”, a spus Adomniţei. În perioada în care mirele vrea să-şi sărbătorească însurătoarea, mai mulţi membri ai Guvernului vor trebui să-şi ia câteva zile libere de la şeful Executivului, deoarece Adomniţei şi-a invitat toţi colegii de cabinet la nuntă.
Sursă foto: Bună Ziua Iaşi