Nu doar în Liga 1 se fac transferuri în mercato! Şi postul nostru de televiziune a reuşit o mutare la început de februarie. Începând de marți, Andrei Vochin, jurnalist, om de televiziune şi oficial al Federaţiei Române de Fotbal, în calitate de consilier al președintelul Răzvan Burleanu, se alătură echipei Dolce Sport.
Andrei Vochin s-a născut pe 4 iulie 1968. Acesta este autor a peste 3.000 de materiale sportive, autor de emisiuni sportive televizate (Procesul Etapei, Zona Verde, Pariori.ro), iar de-a lungul carierei sale a comentat meciuri de fotbal pentru ProTV, TVR1, Antena 1 şi GSPTV.
Noul expert Dolce Sport a intrat în presa sportivă şi s-a alăturat echipei conduse de Ovidiu Ioaniţoaia în 1991, anul fondării ziarului Sportul românesc, apoi a continuat în echipa de jurnalişti la ProSport şi Gazeta Sporturilor. La GSP a ocupat şi funcţia de redactor şef adjunct, iar din martie 2014 a decis să intre în echipa lui Răzvan Burleanu, la cârma Federaţiei Române de Fotbal. Chiar dacă a părăsit presa scrisă a rămas colaborator la Gazeta Sporturilor, acolo unde semnează săptămânal la rubrica de opinii a ziarului. În ultima perioadă acesta a fost invitat permant la Digi.
Cariera lui Andrei Vochin este una importantă, acesta a fost acreditat la trei turnee finale de Campionat Mondial (1994, 1998, 2006) şi 4 turnee finale de Campionat European (1996, 2000, 2004 şi 2008). A primit premiul Clubului Român de Presă pentru cel mai bun ziarist sportiv al anului 2004, premiul Asociaţiei Presei Sportive din România şi al Clubului Sportiv al Jurnaliştilor pentru cea mai bună care sportivă a anului 2001, „SuperSteaua”, iar în 2006 a primit premiul de cel mai bun jurnalist al anului tot de la CSJ.
Vochin face marți oficial transferul la Dolce Sport şi se alătură unei echipe de experţi de marcă: Cornel Dinu, Basarab Panduru, Iulian Miu, Bogdan Stelea, Vlad Munteanu, Constantin Zotta, Dan Lăzărescu, Marius Bilaşco, Dumitru Graur, dar şi Narcisa Lecuşanu.
Pe Andrei Vochin îl veţi putea vedea la Dolce Sport în această săptămână, miercuri de la ora 17:30, joi de la ora 21:00, și duminică de la ora 13:00 și 15:50.