Viitorul – Steaua 0-1

A marcat: Hamroun (3)

VIDEO, AICI și AICI.

Fluier final. Steaua obţine o victorie mare împotriva unei contracandidate la titlu, impunându-se pe terenul Viitorului la limită, precum în tur. Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a fost mult mai bună de adversara ei în prima repriză, când a şi marcat. Formaţia lui Gheorghe Hagi a insistat după pauză şi a avut două, trei ocazii mari de a egala. În plus, constănţenii pot invoca şi penalty-ul pe care nu l-au primit în debutul partidei.

Minutul 88: Niţă, portarul Stelei, intervine salvator în faţa lui Chiţu, dar se accidentează şi are nevoie de îngrijiri medicale. 

Minutul 85: Toată echipa Viitorului este în jumătatea de teren a Stelei, dar oaspeţii resping atacurile fără mari eforturi. Excepţia o reprezintă şutul lui Ganea, care trece foarte puţin pe lângă poarta apărată de Niţă.

Minutul 76: Gheorghe Hagi forţează, încercând să obţină măcar un punct din acest meci. După ce îl introduce pe teren pe Cristi Ganea, îl aruncă în luptă şi pe fiul său, Ianis.

Minutul 70: Gazdele au un om în plus de circa zece minute, dar nu reuşesc să profite de această superioritate. Mitrea şutează de la distanţă, pe lângă poartă.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Minutul 62: Ocazie mare pentru Viitorul, dar Hodorogea nu reuşeşte să înscrie.

Minutul 60: Steaua rămâne în inferioritate numerică, pentru că fundaşul Paul Papp vede galben în minutul 55 şi roşu, cinci minute mai târziu, pentru un faultarea lui Bănel Nicoliţă.

Minutul 47: Veteranul Florin Cernat continuă să fie unul dintre cei mai activi jucători ai Viitorului. Mijlocaşul de 35 de ani şutează la poartă, fără succes, însă.

A început repriza secundă.

Pauză. Avantajul Stelei nu este complet nemeritat, dar nici un rezultat de egalitate nu ar fi fost surprinzător, ţinând cont de lovitura de pedeapsă pe care trebuia să o primească Viitorul.

Minutul 40: Viitorul stă mai bine la capitolul şuturi la poartă (6-4), dar nici una dintre aceste execuţii nu a avut rezultatul dorit de constănţeni.

Minutul 29: Cu o defensivă neaşteptat de şubredă, gazdele adoptă principiul potrivit căruia cea mai bună apărare e atacul. Echipa lui Gheorghe Hagi presează, dar lovitura de cap a lui Florin Cernat rămâne fără urmări pe tabela de marcaj.

Minutul 21: Viitorul a trecut peste şocul provocat de golul primit în startul partidei şi a devenit din ce în ce mai insistentă. Ioan Filip a şutat, dar a nimerit bara porţii steliste.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Minutul 18: Nicoliţă şi L. Filip văd cartonaşe galbene, după o dispută dusă dincolo de limitele fair-play-ului.

Minutul 15: Viitorul solicită penalty, după un henţ al lui Hamroun, dar centralul nu fluieră. Reluările arată că ar fi trebuit să o facă.

Minutul 10: Stelistul Tade ratează şansa desprinderii, trimiţând cu capul pe lângă poartă, din poziţie bună.

Minutul 3: Goooool Steaua! Jugurtha Hamroun deschide scorul după assist-ul lui Varela.

A început meciul.

Viitorul: Buzbuchi – Benzar, Hodorogea, Mitrea, Boli – Achim, Nedelcu (66 Ganea), I. Filip – Nicoliță (76 I. Hagi), Cernat, Aganovici (46 Chiţu). Antrenor: Gheorghe Hagi

Rezerve: Rîmniceanu, Țîru, R. Marin, I. Hagi, Cr. Ganea, Iacob, A. Chițu

Steaua: Niță – Papp, Varela, Toșca, Guilherme – L. Filip, Breeveld (67 Alcenat), Muniru (90+4 Tudorie) – Popa, Tade, Hamroun (78 Tahar). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Rezerve: Cojocaru – Carp, Tudorie, Alcenat, Tahar, Târnovan, Enceanu

Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti)

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Viitorul a marcat cele mai multe goluri în campionat și este lider în clasamentul meciurilor de pe teren propriu, dar Steaua, care nu a mai câștigat în deplasare din octombrie, își pune speranțele în noul ”principal”.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

La ce au arătat cele două echipe în acest sezon, e greu de crezut că Viitorul a câștigat o singură partidă și a pierdut șase în compania Stelei. Echipa antrenată de Gică Hagi a marcat în fiecare din ultimele nouă partide, câștigând cinci meciuri, în timp ce roș-albaștrii primiseră gol în ultimele șase meciuri anterioare revenirii lui Laurențiu Reghecampf și obținuseră o singură victorie. Numai că schimbarea antrenorului a lăsat impresia unui restart în cazul campioanei României: contra Craiovei, la primul duel cu Reghe pe bancă, Steaua a jucat mult mai bine și s-a impus la zero.

Cei doi au făcut schimb de amabilități

”Steaua este o echipă puternică, de tradiție. Puternică și pentru că în ultima săptămână s-au schimbat lucrurile la ei și orice schimbare aduce entuziasm, energie pozitivă. S-a văzut la partida cu Craiova că Steaua a fost mult mai agresivă. Va ieși un meci interesant”, a declarat ieri Gică Hagi, antrenorul Viitorului. Complimentele i-au fost întoarse de noul ”principal” al Stelei. ”Viitorul este o echipă bună, care a câştigat multe meciuri. Nu degeaba e pe locul 2… Noi trebuie să ne câştigăm meciul, să reducem diferenţa de puncte şi sper că vom reuşi să o facem. Va fi un meci dificil, frumos, ne respectăm adversarul, dar mergem să câştigăm”, a declarat Laurențiu Reghecampf. Cele două echipe se vor întâlni și joi, în sferturile de finală ale Cupei României.

FC Viitorul (locul 2 – 40p)

  • Paul Peniu
    “Ne aşteptam să existe un interes deosebit în rândul spectatorilor pentru cele două meciuri. Îmi pare rău că nu avem mai multe locuri în tribună. Însă cred că şi dacă stadionul avea o capacitate dublă faţă de cea actuală, tot nu făceam faţă. Pentru noi, problema e simplă: batem şi ne vedem de drum în continuare, atât în campionat, cât şi în Cupă. La ei s-a creat o emulaţie deosebită, în urma venirii antrenorului Laurenţiu Reghecampf, însă, chiar şi fără acest eveniment, Steaua oricum era un adversar redutabil. Cred că are cel mai valoros lot din campionat. În ultimele trei – patru etape, au jucat bine, dar au avut şi ghinion. Iar la Craiova evoluţia a fost excelentă. Steaua porneşte favorită, fiind echipa campioană, dar avem şi noi şansa noastră şi ne vom lupta pentru ea. Tratăm meciul ca pe oricare altul. Noi jucăm fotbal, nu-l păcălim”.

► Echipa probabilă: Râmniceanu – Benzar, K. Boli, Mitrea (Hodorogea), Cr. Ganea – V. Achim, I. Filip, Aganović – Nicoliță, Cernat, Fl. Tănase

► Rezerve: Buzbuchi, Ţâru, Hodorogea, Chiţu, I. Hagi, R. Marin, Casap

► Antrenor: Gheorghe Hagi

Steaua Bucureşti (locul 5 – 34p)

  • Laurenţiu Reghecampf
    “Trebuie să mergem să câştigăm la Viitorul, este obiectivul nostru. Este echipa care a câştigat multe meciuri, bună, nu degeaba e pe 2, o echipă cu jucători valoroşi. Noi trebuie să ne câştigăm meciul, să reducem diferenţa de puncte şi sper că vom reuşi să o facem”.

► Echipa probabilă: Fl. Niţă – Râpă, Varela, Papp, Toşca – Breeveld, Muniru (L. Filip) – Ad. Popa, Tudorie, Hamroun – Tadé

► Rezerve: Cojocaru, Alcénat, Carp, Guilherme, L. Filip, Tahar, Enceanu, Mihalcea

► Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Meciurile all-time din Liga 1:

11.11.2012, Etapa 15, Viitorul Constanţa – Steaua Bucureşti 0 – 4 (0-3)
Au marcat: 0-1 Alexandru Chipciu (2), 0-2 Raul Rusescu (5p), 0-3 Florin Gardoş (27), 0-4 Raul Rusescu (68)

19.05.2013, Etapa 32, Steaua Bucureşti – Viitorul Constanţa 2 – 5 (1-4)
Au marcat: 0-1 Aurelian Chiţu (9), 0-2 Nicolae Dică (34p), 1-2 Stefan Nikolić (36p), 1-3 Aurelian Chiţu (37), 1-4 Ionuţ Larie (41), 2-4 Adi Rocha (57), 2-5 Boban Nikolov (65)

18.10.2013, Etapa 11, Steaua Bucureşti – FC Viitorul 4 – 0 (2-0)
Au marcat: 1-0 Nicolae Stanciu (9), 2-0 Ionuţ Puţanu (12 autogol), 3-0 Ionuţ Puţanu (65 autogol), 4-0 Leandro Tatu (85)

21.04.2014, Etapa 28, FC Viitorul – Steaua Bucureşti 0 – 3 (0-2)
Au marcat: 0-1 Iasmin Latovlevici (39), 0-2 Gabriel Iancu (40), 0-3 Claudiu Keserü (50)

30.08.2014, Etapa 6, FC Viitorul – Steaua Bucureşti 0 – 1 (0-0)
A marcat: 0-1 Gabriel Iancu (52p)

22.03.2015, Etapa 23, Steaua Bucureşti – FC Viitorul 4 – 1 (1-1)
Au marcat: 0-1 Nelson Bonilla (7), 1-1 Cristian Tănase (29), 2-1 Raul Rusescu (79), 3-1 Cristian Tănase (81), 4-1 George Ţucudean (88)

30.08.2015, Etapa 9, Steaua Bucureşti – FC Viitorul 1 – 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Nicuşor Stanciu (20)

Reghe, pus la colț de Burleanu: ”Interesul principal e echipa națională

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, este convins că nu vor fi probleme legate de prezenţa jucătorilor stelişti în cantonamentul echipei naţionale, care va avea loc între 24 ianuarie şi 6 februarie 2016. Antrenorul Laurențiu Reghecampf anunțase că nu e dispus să le dea drumul fotbaliștilor săi la stagiul de pregătire din iarnă.

„Reghecampf şi conducerea Stelei trebuie să înţeleagă faptul că obiectivul principal e echipa naţională, mai ales că nu avem nicio echipă calificată în cupele europene. În aceste condiţii, doar naţionala are capacitatea să tracteze fotbalul românesc. Eu cred că, aşa cum s-a întâmplat şi în ianuarie 2015, vom ajunge la un consens cu Steaua. Pentru că şi noi ne dorim jucători de la Steaua, şi Steaua îşi doreşte să aibă jucători la naţională”, a declarat Burleanu, la revenirea în ţară de la tragerea la sorţi a grupelor Euro 2016.

Şeful federaţiei spune că toată lumea are de câştigat de pe urma cantonamentului de la începutul anului viitor: „Nu văd decât avantaje pentru toţi jucătorii. Nu vor mai exista alte posibilităţi să vină la echipa naţională şi să nu ne imaginăm că un jucător ar putea fi selecţionat fără să ia parte anterior la câteva meciuri de pregătire.

E şi o miză financiară. Cluburile vor încasa câteva zeci sau chair sute de mii de euro pentru prezenţa jucătorilor la Euro. Eu nu văd decât avantaje”, a explicat Burleanu.

În polemica lansată de declaraţiile lui Reghecampf s-a implicat şi fostul selecţioner Victor Piţurcă.

„Nu se poate să nu îţi laşi jucătorii la naţională. Eşti obligat. Asta se poate întâmpla numai dacă jucătorii nu vor să mai vină la echipa naţională. Să nu dea curs convocării este imposibil. Legat de cantonamentul de iarnă, se va rezolva pe plan local. În acelaşi timp, trebuie să ţină cont şi de programul cluburilor”, a spus Piţurcă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui pe rafturile de pe ușa frigiderului. Experții au dezvăluit cum să ții alimentele la rece, ca să reziste cât mai mult timp
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI