În mare
Românii nu fac excepţie când vine vorba să găsească locuri ciudate în care să aibă parte de senzaţii tari. Drept dovadă, după ce au citit articolul de ieri din Libertatea unde erau prezentate câteva locuri inedite în care fac sex britanicii, două tinere din Bucureşti ne-au trimis câteva fotografii în care demonstrau că şi plaja de la Mamaia, de lângă Hanul Piraţilor, este potrivită pentru o partidă de amor fără inhibiţii. „Aveam chef să ne dezmierdăm puţin. Aşa că, fiind mai retrasă plaja, ne-am sărutat, ne-am mângâiat şi am făcut dragoste în apă. O amică de-a noastră ne-a făcut câteva fotografii ca să le avem amintire”, ne-au spus tinerele.
Pe bloc
Libertatea a prezentat, vara aceasta, cazul a doi bucureşteni care, nemaisuportând căldura din casă, au ales să facă sex pe acoperişul blocului. Mai mult, ei susţineau că pe acoperişul imobilului era mai răcoare pentru că bătea vântul şi ne-au destăinuit că nu erau la prima aventură de acest gen, ei fiind protagoniştii unor aventuri sexuale în cele mai ciudate locuri cu putinţă: parcuri, cinematograf.
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV
AI O POZĂ SPECTACULOASĂ? TRIMITE-O LA subiecte@libertatea.ro şi va fi publicată!
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Observatornews.ro
Clipe de panică în Mehedinţi. Un mărfar cu benzină care a deraiat, la un pas să explodeze. Pompierii au nevoie de un utilaj special ca să-l pună pe şine
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur