”Întinerirea” are darul de a bulversa lucrurile în planul imaginii externe, aruncând încă o pată neagră asupra federației de la București. Totul se petrece pe fondul unei permanente dispute între fosta și actuala conducere. Mișcarea de-acum s-a dorit a fi un bobârnac dat lui Mircea Sandu și echipei lui, debarcați cu toții pe 5 martie 2014. Așadar, actuala conducere a reușit să ”exporte” războiul! Cel care a militat pentru schimbare a fost, se pare, Mircea Pascu, un personaj prigonit în domnia de 24 de ani a ”Nașului”.

Pe sigla FRF scrie ”Fondată în anul 1909”

Sigla FRF.550x1000x0resized

Citește și:

Federația cu două moașe! FRF anunță că împlinește, azi, 86 de ani, după ce forul fotbalistic românesc a sărbătorit Centenarul în 2009, sub conducerea lui Mircea Sandu

Mircea Sandu, fostul staroste de la ”Casa Fotbalului”, a luat foc, când a aflat despre inițiativa tripletei Burleanu-Bodescu-Vișan: ”Asta arată micimea în care se scaldă acești oameni. Centenarul FRF a fost recunoscut de prezența la București a Comitetului Executiv al UEFA, a președintelui UEFA Michel Platini, de prezența secretarului general al FIFA, fiindcă Sepp Blatter n-a putut veni, suferind o intoxicație. Am scos și o istorie a federației, la împlinirea celor 100 de ani. În condițiile astea, cum poți să vii acum și să spui că nu ai vârsta recunoscută de forurile internaționale? Asta e dovada clară că acolo sunt oameni care n-au de-a face cu fotbalul și ar face bine să se gândească să plece cât mai repede!”.

Mircea Sandu a anunțat, tototdată, că nu va reveni la conducerea unei echipe din Liga 1, după ce s-a zvonit că a fost ofertat de Concordia Chiajna. ”Am fost la meciul Concordia – Steaua, dar asta nu înseamnă că mă duc la Chiajna. Sunt prieten cu primarul de acolo, atât! Și Dinamo m-a invitat la meci. Ce, înseamnă că mă duc președinte acolo?”.

Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”

Burleanu FRF ALEX6270

Răzvan Burleanu se adresează Adunării Generale a FRF de la un pupitru cu sigla federației fondată în anul 1909

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI