UPDATE 21 iunie, ora 10:30 Ministerul Afacerilor Externe a reacționat cu privire la cazurile de infectare cu COVID-19 la producătorul de carne Tönnies din localitatea Rheda-Wiedenbrück, Germania.

Conform informațiilor obținute de Ministerul Afacerilor Externe, 50% dintre cei infectați cu COVID-19 sunt români.


Numărul angajaților infectați cu coronavirus la abatorul din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din nord-vestul Germaniei, a ajuns la 1.029, dar doar 3.000 de muncitori au fost testați până în prezent.

Toți cei 6.500 de angajați, în mare parte români și bulgari, au fost plasați deocamdată în carantină, iar activitatea a fost suspendată pentru 14 zile, potrivit Deutsche Welle.

O testare în masă a început sâmbătă la fața locului, iar în acest scop au fost mobilizate cadre medicale, dar și 65 de militari.

Militarii au fost aleși deoarece vorbesc limbi est-europene și pot explica mai bine angajaților procesul de testare, a declarat Uwe Kort, un purtător de cuvânt al Bundeswehr.

Focarul de infecție de la abatorul Tönnies, cel mai mare din Germania, a fost făcut public pe 17 iunie și a declanșat un val de temeri și critici în Germania.

Pe de o parte, mai mulți apărători ai drepturilor angajaților au atacat dur condițiile în care aceștia muncesc și locuiesc.

Militarii au organizat un centru de testare chiar la abator FOTO: EPA

Dormitoarele comune, îngrămădite, nu le-au oferit muncitorilor posibilitatea de a respecta distanțarea socială. Lipsa de spațiu este vizibilă și la locul de muncă, într-un clip din cantina abatorului, care a circulat pe rețelele sociale.

Conducerea abatorului s-a apărat spunând că filmarea este din martie și că, între timp, mai multe reguli de siguranță au fost aplicate.

Conducerea abatorului nu a vrut să dea poliției adresele angajaților

Apoi, oficialii abatorului au fost criticați pentru că nu ar fi vrut să ofere autorităților adresele angajaților.

A fost nevoie de intervenția directă a polițiștilor, care au intrat în sediul firmei și au obținut în cele din urmă adresele la care locuiesc mii de muncitori.

”Încrederea pe care o avem în Tonnies este zero, trebuie să spun asta în mod clar”, a declarat Sven-Georg Adenauer, un oficial local.

Ulterior, directorul abatorului, Andres Ruff, a precizat că întârzierea cu care adresele angajaților au fost comunicate poliției a fost cauzată de dorința conducerii de a respecta legile pentru protecția datelor.

Testele pentru depistarea COVID-19 vor continua la abatorul Tönnies din Rheda-Wiedenbrück, landul Renania de Nord-Westfalia, a relatat și presa locală.

Pe teritoriul Germaniei s-au înregistrat în ultima vreme mai multe focare de coronavirus în abatoare şi fabrici de procesare a cărnii, fiind puse în cauză condiţiile de locuire şi de lucru ale muncitorilor, mulţi dintre ei angajaţi temporari din țări precum România, Bulgaria sau Polonia.

Scandal diplomatic din cauza focarului de Covid

Ministerul Afacerilor Externe de la București a fost întrebat care este situația românilor care lucrează la producătorul de carne Tönnies. Un răspuns urmează a fi furnizat ulterior.

Zilele trecute, Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat după ce premierul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet (CDU), declarase că sursa focarului de Covid-19 din abatorul Tönnies provine de la românii și bulgarii care lucrează acolo. Ulterior, premierul din Renania de Nord a spus că nu a intenţionat să învinovăţească lucrătorii din România şi Bulgaria, infectaţi cu coronavirus.

Într-un interviu pentru Deutsche Welle, Elena Stato, consilier în cadrul organizaţiei Arbeit und Leben, a spus că afirmaţia potrivit căreia angajaţii ar fi adus virusul la întoarcerea din ţările de origine este aproape absurdă: ”Cei responsabili trebuie să facă mai mult pentru angajaţi, să le pună la dispoziţie dezinfectanţi sau să instaleze aparate pentru măsurarea temperaturii la intrarea în halele de lucru. Trebuie schimbate condiţiile din centrele de cazare, evitate supra-aglomerările şi îmbunătăţită igiena”.

Angajaţii spun că au lucrat tot timpul şi că nu au mai primit concediu de multe luni, dat fiind că volumul de muncă a fost enorm. Mulţi ne-au relatat că au lucrat 10-12 ore pe zi, cel puţin 6 zile pe săptămână. Trebuie să ne gândim că ne aflăm în plin sezon de grătar şi că cererea pentru produse din carne este mare.

Elena Strato:

Cine este patronul abatorului

Abatorul este deținut de Clemens Tönnies, 64 de ani, un om de afaceri care este și președintele Consiliului Director al clubului de fotbal FC Schalke 04.

Acesta are afaceri și în România. Prin Orgapic SRL, Clemens Tönnies exploatează în România câteva mii de hectare de teren pe care face agricultură bio.

Firma are în arendă 7.000 de hectare, 4.000 în Iași și 3.000 în Botoșani. Orgapic are 39 de angajaţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News