Astfel, România figurează printre statele cel mai puţin atractive pentru solicitanţii de azil, deşi numărul acestora este în creştere cu 50%. 1.855 de imigranţi au solicitat protecţia autorităţilor române în 2016, faţă de 1.225 de persoane, în 2015. Dintre aceștia, 805 sunt sirieni, 460 sunt irakieni, iar 95 provin din Pakistan.

Din raportarea numărului solicitanţilor de azil la populaţia ţării, România se află, cu 94 de solicitări la un milion de locuitori, pe unul dintre ultimele trei locuri într-un clasament al ţărilor care prezintă cel mai mare interes pentru migranţi. În acest grup se mai află Portugalia, cu 69 de solicitări la un milion de locuitori, şi Slovacia, cu 18 cereri la un milion de locuitori.

La nivelul întregii Uniuni Europene, cei mai mulţi imigranţi care cer protecţia provin din Siria (28%), Afganistan (15%) şi Irak (11%). Există şi câteva state europene unde sirienii nu ocupă niciuna dintre primele trei poziţii în statisticile în funcţie de cetăţenia solicitanţilor.

Astfel de situaţii se regăsesc în Cehia, Franţa, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Marea Britanie. În Polonia, cei mai mulţi dintre doritorii de azil sunt ruşi, în timp ce în Spania predomină persoanele originare din Venezuela, în Franţa, cele din Albania, iar în Portugalia, cele din Ucraina.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Germania a primit 60% dintre cererile de azil înregistrate la nivelul UE

La nivelul întregii populaţii a UE s-a înregistrat o medie de 2.360 de solicitări de protecţie la un milion de locuitori.  Atât ca număr de solicitări, cât şi din raportarea la populaţia ţării, prima alegere a imigranţilor a fost Germania. Aici au cerut azil 722.265 de persoane, adică 8.789 de solicitanţi la un milion de locuitori, cu 63% peste statistica din 2015.

Dacă Germania a primit 60% dintre cererile de protecţie înregistrate la nivelul UE, următoarele state se regăsesc la mare distanţă. Astfel, pe al doilea loc este Italia (121.200 de cereri, reprezentând 10% din totalul înregistrat în UE), iar a treia este Franţa (76.000 de cereri, reprezentând 6% din totalul înregistrat în UE).

În Bulgaria, 18.990 de persoane au căutat refugiu în 2016, adică 2.655 de solicitări la un milion de locuitori. Ungaria a înregistrat o scădere dramatică, de 84%, a numărului solicitanţilor de azil, aici înregistrându-se anul trecut 28.215 cereri, adică 2.870 de cereri la un milion de locuitori.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI