„La serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, în continuare numărul solicitărilor este mare, vorbim de 1.957 de persoane, care în ultimele 30 de ore au avut nevoie de ambulanţă, în regiunea Bucureşti – Ilfov. Dintre acestea, 1.096 au fost urgenţe de cod roşu şi cod galben, respectiv cazuri foarte grave şi cazuri grave. Au fost 173 de persoane care se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă, iar ca şi cazuri generate de temperaturi scăzute şi de îngheţ, sunt o parte din cele 55 de persoane care au suferit traumatisme uşoare, luxaţii, entorse sau fracturi prin cădere. Dacă e să ne raportăm la o populaţie de aproape trei milioane, zilnic, în regiunea Bucureşti-Ilfov, nu este foarte alarmant acest număr. Se alunecă într-adevăr pe străzile laterale, pe aleile dintre blocuri, unde este greu de intrat. Chiar şi noi, cu ambulanţa, pătrundem destul de greu. Se circulă cu multă atenţie, cu multă grijă”, a declarat Alis Grasu, care aprecizat că Ambulanţa răspunde la toate solicitările, dar le prioritizează în funcţie de urgenţa pe care o reprezintă fiecare caz.

Tot în cadrul Comandamentului, Primarul General, Gabriela Firea, a menţionat că, în noaptea de duminică spre luni (18/19 martie), 500 de persoane fără locuinţă au fost adăpostite în centrele sociale ale Municipalităţii. Edilul a mai spus că persoanele care refuză acest ajutor vor primi, oricum, mâncare caldă, ceaiuri sau medicamente.

Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Cosmina Simiean Nicolescu, a precizat că echipele mobile monitorizează, la această oră, situaţia a 23 de persoane fără locuinţă care au refuzat să fie adăpostite.

„Colaborăm cu echipele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, la nivelul sectoarelor, astfel încât să ne asigurăm că toate persoanele care doresc să meargă la adăpost îşi găsesc un pat pentru nopţile care urmează, cu atenţie deosebită pe seara de vineri şi sâmbătă, când temperaturile vor fi cele mai scăzute”, a spus ea.

Între timp, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 19 martie, un nou cod galben de ninsori, viscol și polei în București și 19 județe, până pe 20 martie.

Iar în legătură cu scăderile bruște de temperatură, într-o singură zi, află care sunt efectele asupra corpului uman.

În aceste condiții, toată lumea se întreabă când vine primăvara, cu adevărat? Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni.



Dacă ai o informaţie, fotografie, captură, filmuleţ pe care vrei să le publicăm, trimite-le pe WhatsApp, la numărul 0729.729.000 sau pe site-ul Libertatea.ro, în formularul Ştirea Mea.



CITEȘTE ȘI…

FOTOREPORTAJ | #salvatipipera, între ALB și NEGRU

DECLARAȚIA #salvatipipera. Libertatea lansează o campanie pentru salvarea cartierului de afaceri al Capitalei

PETIȚIA #salvatipipera | Cel mai aglomerat cartier de afaceri al României “se sufocă”

#salvatipipera. De la zonă strategică pentru Armată, la zonă strategică pentru investitori străini / MULTIMEDIA

#salvatipipera | Cine este AdLitteram, artistul din spatele videoclipului “Bogați fără noblețe”



 
 

Urmărește-ne pe Google News