Garnitura ministerială – în bună parte reşapată, după un an de eşecuri, nu dă garanţia că a fost alcătuită pe criterii de competenţă şi că va fi acum performantă. Dimpotrivă, e rezultanta unor târguieli penibile şi a unor desemnări-răsplată, clientelare chiar. Videanu, bun pe post la Economia care, tot sub el, s-a prăbuşit? Videanu, al cărui principal proiect e Roşia Montană, de unde, pentru 800 de tone de aur şi 2.000 de tone de argint, statul român ar primi doar 1,8 miliarde de euro, dar şi un dezastru ecologic? Contestatul fost locotenent de intendenţă, grabnic general cu patru stele, Oprea, la Armata care, în cinci ani, va face achiziţii de 10 miliarde de euro? Elena Udrea, cadorisită şi cu bănosul portofoliu al Dezvoltării, după dezmăţul de la Turism? Blaga, politizând Internele? Tot Predoiu, tiptil printre scandalurile din Justiţie? Kelemen Hunor, la Cultură şi Culte, concesie inoportună, care irită 90% din populaţie, ba şi Biserica Ortodoxă? Funeriu, prefigurând o nouă aventură a Învăţământului? Şeitan, dispus să radă toate pensiile, nu doar cele “nesimţite”?

Echipa “Boc 4” va trece probabil azi prin Parlament, graţie unei majorităţi racolate şi fragile. Infinit mai grea însă – cerând competenţă şi onestitate – va fi proba crizei la care simpla bifare, cu riscul unor convulsii sociale majore, a constrângerilor FMI nu va ajunge.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Detalii neștiute din trecutul Melaniei Trump. Motivul pentru care a avut un rol unic printre Primele Doamne
Viva.ro
Detalii neștiute din trecutul Melaniei Trump. Motivul pentru care a avut un rol unic printre Primele Doamne
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
LIVE /  LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
FANATIK.RO
LIVE / LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Prima secție unde votul s-a încheiat. Update
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Cu ce să ștergi geamurile ca să rămână curate și strălucitoare. Metoda prin care praful nu se va mai depune pe ele
FANATIK.RO
Cu ce să ștergi geamurile ca să rămână curate și strălucitoare. Metoda prin care praful nu se va mai depune pe ele
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
De ce votează americanii marţea. Istoria tradiţiei din SUA care datează din secolul al XIX-lea
Observatornews.ro
De ce votează americanii marţea. Istoria tradiţiei din SUA care datează din secolul al XIX-lea
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI