1 Decembrie 1918 – 1 Decembrie 2021: Gânduri de rezistență de la o moldoveancă, un muntean și un ardelean

• Aurora Liiceanu este psiholog, autoare a mai multor cărți de specialitate, printre care „Fără: despre iubire, suferință și pierdere” (2020) și „Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor de azi” (2015). Cercetătoarea s-a născut pe 1 august 1941, în Moldova mare de odinioară, care includea și Basarabia, într-o localitate din apropierea Chișinăului.
• Născut la București, Cristian Preda este profesor de politologie și decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București. A scris mai multe volume de istorie și gândire politică.
• Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David este profesor de psihologie și psihoterapie. Originar din Satu Mare, cercetătorul este autorul lucrării „Psihologia poporului român” (2015). 

Aurora Liiceanu, psiholog: „Unirea pornește de jos: cunoaște-ți vecinul”

„Cred că aproape toată lumea – mă feresc de generalizări – consideră că românii sunt dezbinați. Chiar se folosește expresia balamuc, fie el politic, fie el pandemic. 

Există însă consens privind corupția și calitatea clasei politice. Mesajul colectivist al lui Victor Ponta – «Mândri că suntem români» – cred că a fost cea mai mare minciună. Nimeni nu este mândru că este român, căci dacă ar fi mândru, nu ar fi acest exod al românilor în străinătate. 

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Lipsa de încredere față de viitor cred că e principalul motiv pentru care un viitor comun nu ne apropie, ci dorința de supraviețuire pe cont propriu. 

Românii au pierdut simțul asocierii, al solidarității, care se pare că exista în comunitățile mici. Dar este o solidaritate biologică, de mic grup, ca a românilor care culeg mere în Anglia, veniți în grupuri de rude și prieteni (n.r. – despre care publicația Teleleu și Libertatea au scris chiar zilele trecute). Nu vorbesc o boabă englezește, nu sunt curioși să știe nimic despre englezi și în ziua liberă stau între ei, dar nu merg la distanță, ca să vadă Londra. Sunt cei de pe ultima treaptă a piramidei lui Maslow. Rătăciți în orașe, ei dezvoltă suspiciune, egoism și lipsă de empatie.

Cheia către unirea românilor

Cred că echilibrul între rațional și emoțional e secretul unui discurs public care să aibă succes și acceptare publică. Românii, ca orice popor mic, au complexe de inferioritate, care se exprimă printr-o formă de narcisism emoțional. La el ar trebui să se gândească politicienii pentru a ne uni. 

Social media dezbină, întărește individualismul, mesajele și reclamele sunt adresate individului, nu unor grupuri: «Pentru că meriți»; «Meriți să fii surprins»; ba chiar «Vaccinează-ți copilul», și nu «Părinți, vaccinați-vă copiii». 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Unirea pornește de jos: cunoaște-ți vecinul

Probabil că există oameni cu un talent de a organiza și a uni oameni. În The Guardian, în perioada de lockdown, era publicată o istorioară mișcătoare. Toți oamenii erau izolați. Pe o mică stradă, un fotograf și-a dat seama că nu-și cunoaște vecinii. Așa că le-a aflat adresele de e-mail sau a pus afișe și le-a spus că le va face fotografii stând în fața casei, dacă se vor îmbrăca elegant, ca și cum ar merge la un eveniment important. 

Oamenii s-au amuzat și chiar s-au gătit cu hainele lor cele mai frumoase. Fotograful a făcut poze și le-a trimis oamenilor, care așa s-au cunoscut, s-au împrietenit, și-au povestit din viața lor, iar strada a devenit o mică lume. 

Mă gândeam de ce la noi vecinii se spionează, se invidiază, se bârfesc și nu reușesc să găsească un scop comun, care să-i facă să se bucure de ne-singurătate. 

Și, totuși, o profesoară din Făgăraș a promovat Ziua Vecinului, după model francez: o stradă întreagă e gazda locuitorilor primiți ca musafiri. Este o mică solidaritate.

Dezbinarea din societate are ecouri psihologice

Starea de sănătate psihică este poate mai importantă decât credem. Epidemiologii ar trebui să se împrietenească cu psihologii și psihiatrii. Am să dau un exemplu: când Londra a fost bombardată (în cel de-al Doilea Război Mondial – n.r.), s-au făcut două mari spitale psihiatrice, liderii gândindu-se la efectele asupra oamenilor. Dar ele au rămas goale, exista solidaritate și încrâncenare de a rezista. Cârciumile aveau afișe cu mesaje de coeziune, ca de exemplu: «Mare lucru nu mai este de mâncare, dar câte ceva mai găsiți!». Oamenii se simțeau în siguranță, exista compasiune. 

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

La noi, cresc prețurile, iar tradiția recentă a voluntarismului, bazată pe import, este fragilă și neinteresantă, adesea dubioasă, pentru oameni. 

Scindarea duce la traume sociale, la nesiguranță și stări depresive, la lehamite și resemnare, la lipsă de orizont și de proiecte de viață. 

Solidaritatea obscură naște monștri

Eu am trăit acest sentiment de solidaritate când am ieșit pe stradă ca să urlăm: «Jos Ceaușescu». Exista ceva ce ne unea – ura. Exista ceva comun, un dușman. 

Se spune în psihologie că răul se organizează mai bine decât binele. Solidaritatea, obscură adesea, tăinuită, între politicieni o demonstrează prea bine. Cumetriile nu se nasc din ideologie, ci din interese comune, din avantaje materiale, bani și afaceri. 

Dar solidaritatea altora sperie puterea. Mi s-a povestit – și cred că e adevărat – că în comunism femeile care lucrau la o fabrică dintr-un oraș mic, exasperate de lipsa unei grădinițe de copii, au hotărât să protesteze. O reacție la indiferența puterii. Și-au luat copiii cu ele și s-au așezat toate pe treptele primăriei. N-au plecat de acolo până ce n-au obținut ce-și doreau, amenințând că vor reveni dacă nimic nu se va face”.

Cristian Preda, politolog: „Libertatea e cea care ne unește. Și limba română”

„România nu e mai dezbinată azi decât în alte momente ale istoriei ei. A fost mai dezbinată în 1914, când a început Marele Război: atât de dezbinată, încât Consiliul de Coroană a decis neutralitate și abia după doi ani s-a ajuns la asumarea unei poziții în conflict. A fost mai dezbinată și-n decembrie 1937, când niciun partid n-a mai luat 40% din voturi, cât cerea legea ca să poată face o majoritate în Parlament, drept pentru care dictatorul Carol al II-lea a desființat partidele și a alcătuit primul Parlament totalitar din istoria noastră. 

Și-n comunism eram mai dezbinați decât azi: în ciuda a ceea ce spun nostalgicii, România lui Dej și a lui Ceaușescu a fost profund scindată între nomenclatură și clientela ei, de-o parte, și oamenii de rând. 

Azi, rupturile sociale sunt mai degrabă proclamate decât reale. Deși obținut greu, consensul pro-european e profitabil pentru toată lumea: unii folosesc oportunitățile oferite de cele patru zări, alții profită de integrare acasă. 

Rupturile sunt politice. Acestea se văd foarte bine, fiindcă există mult radicalism, incultură și vorbărie goală, iar fiecare în parte e sancționată sever.

Educația, drumul scurt spre coeziune socială

Este sigur că educația ar putea crea mult mai multe punți. Un exemplu de azi e elocvent: dacă analfabetismul funcțional n-ar fi așa de răspândit, rata vaccinării ar fi la cota din celelalte țări ale UE. 

Din păcate, școala e azi concepută ca furnizoare de certificate, nu ca instanța ce formează cetățeni. Unii care să fie capabili, între multe altele, să priceapă argumentele oferite de știința vremii, nu de vrăjitoare și vraci în delir. 

Serviciul militar obligatoriu crea și el numeroase legături – e adevărat, doar pentru bărbați – și după desființare, nu s-a introdus, precum în alte țări, un serviciu civil care să îngăduie o mai bună cunoaștere reciprocă a românilor, indiferent de mediul social ori de locul în care se naște fiecare. 

Mulți afirmă că bisericile creează unitate națională. Nu cred că lucrurile stau așa, chiar dacă există o covârșitoare majoritate ortodoxă. Bisericile dau naștere unor comunități de credință, nu comunității naționale de voință. Pe de altă parte, trebuie spus că nici anticlericalismul radical dezvoltat în ultimii ani nu e construit ca liant social. E doar stigmatizare. Unitate înseamnă cuprindere și a celor ce cred, și a celor care sunt sceptici, și a ateilor, și a indiferenților.

„Ne unește limba română”

Ne aduc câteva lucruri împreună: libertatea e cel mai prețios dintre ele, indiferent dacă e vorba despre libertatea opiniei sau cea de a călători. Ne unește, de asemenea, limba română, chiar dacă unii o vorbesc prost și/ sau o scriu neîngrijit. 

Mă doare foarte tare, de pildă, să văd aprigi patrioți care scriu fără diacritice. Iubirea de patrie are nevoie și de astfel de lucruri mărunte.

Cum contribuie politicienii la ruptura socială?

Politicienii noștri sunt dintotdeauna puși pe harță și vulgari. Și-n secolul al XIX-lea, și în prima parte a secolului trecut erau corupți și se insultau, chiar dacă în majoritatea lor erau foarte educați și veneau din «familii bune». În comunism, erau cretini, corupți și totalitari. Societatea a avut nevoie de tot felul de supape pentru a supraviețui. 

Anul trecut am publicat o carte – «Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic» – în care am arătat că versurile, epigrama, ca și caricatura au permis îmblânzirea puterii și au creat o alternativă la fragmentarea socială produsă prin politica autoritară. 

Mitologizarea istoriei nu ne ajută să trecem peste dezbinări. Un plus de inteligență și de adevăr, da!

Când solidaritatea sună ca imnul național

Solidaritatea din zilele Revoluției e cel mai emoționant moment pe care l-am trăit: când aud «Deșteaptă-te, române!», îi văd pe tinerii care cântau acest imn pe Calea Victoriei imediat după ce s-a «spart» mitingul convocat de Ceaușescu pe 21 decembrie 1989. 

Atunci am înțeles că libertatea e cea care ne unește.”

Daniel David, psiholog: „Soluția este simplă: avem nevoie de proiecte mari”

„Sunt multe motivele pentru care România este dezbinată. Prea multe atribute psiho-culturale se polarizează în cazul românilor. 

În 2015, spuneam că ruptura se vede mai ales între cele două paradigme psiho-culturale, una a unei Românii vechi – care e colectivistă, preferă concentrarea puterii și controlul prin pedepse, trăiește cu frica de incertitudine – și una a unei Românii moderne – cu indivizi autonomi, emancipați, care doresc descentralizarea puterii și controlul și prin recompense, care caută oportunitățile în incertitudine. 

Încă mai există această tensiune, dar paradigma României moderne devine deja tot mai dominantă începând cu 2020. Dincolo de analizele statistice, să ne uităm, spre exemplu, doar la reprezentarea generațiilor în Parlamentul țării. 

„Se emancipează atât știința, cât și pseudoștiința”

Emanciparea care vine însă cu România modernă amplifică lupta între atributele psiho-culturale polarizate. Vorbim de autostereotipuri, care se traduc prin «cum ne credem», prin raportul între «cum suntem» versus «cum ne credem», acestea amplificând apoi poziții antagonice în toate segmentele societății. 

Într-adevăr, emanciparea accentuează la rândul ei falii. Spre exemplu, se emancipează atât știința, cât și pseudoștiința (cum sunt conspirațiile), atât partea mai educată, cât și partea mai puțin educată, atât atitudinile nobile, cât și cele ignobile. 

Dezbinarea duce, în final, la corupție

Pentru ca românii să fie mai uniți, soluția este simplă: avem nevoie de proiecte mari, dorite și importante ca rezultat pentru foarte mulți aflați pe poziții diferite, dar care nu se pot realiza decât prin cooperarea celor care se află pe poziții divergente. Problema este să găsim oameni vizionari – inteligenți, creativi, disciplinați –, care să vină cu astfel de proiecte.

În caz contrar, dezbinarea întreține neîncrederea. Neîncrederea nu susține cooperarea. Cooperarea deficitară nu duce la instituții puternice în domenii-cheie, ca infrastructură, educație, sănătate, și suntem astfel vulnerabili la corupție. 

Dar nu trebuie să fim pesimiști. Cu realism și optimism trebuie să construim astfel de lucruri care ne lipsesc. Și chiar avem potențialul intelectual de inteligență și creativitate să facem asta. Doar să ne alegem cu grijă liderii! 

Foto: Dumitru Angelescu

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro