La capitolul nutriție, 3 % dintre copiii intervievați au declarat că se culcă întotdeauna flămânzi, iar 1 din 11 copii mănâncă maximum două mese pe zi. Situația financiară a familiilor din mediu rural nu este una bună, astfel că 2 din 3 familii au fost nevoite să cumpere alimente ieftine ( 71%) sau în cantități mai mici.

1 din 8 copii mănâncă o pâine pe zi

Studiul „Bunăstarea Copilului în Mediul Rural, 2018” mai arată că 1 din 8 copii mănâncă o pâine pe zi. „Când vorbim de creșterea obezității, vorbim și despre lipsa accesului la hrană de calitate. Un copil care mănâncă o pâine pe zi este predispus la tot felul de probleme de nutriție„, a declarat Daniela Buzducea, Director Executiv, World Vision România.

Datele prezentate astăzi mai arată că 1 din 2 copii din satele din România declară că nu este fericit.

Evenimentul „Lansarea Raportului Bunăstarea Copilului din Mediul Rural, 2018′ este  înscris în calendarul de activități organizate sub egida Proiectului „România Educată”.

Cercetarea a fost efectuată în 65 de sate

Cercetarea a fost realizată în perioada iunie-noiembrie 2017 utilizând metodologia World Vision România (WVR) din studiile anterioare (2012, 2014, 2016) ce aduce deopotrivă perspectiva adulților, dar și a copiilor, precum și informații de la diverse autorități locale (medici). Volumul eșantionului cercetării a cuprins 2.186 de gospodării, din 65 dintre satele în care World Vision România desfăşoară sau a desfăşurat în trecut activități. Au fost culese informații de la 2.186 de adulți și 2.258 de copii cu vârste între 7 și 18 ani.  Volumul și structura eșantionului conferă studiului reprezentativitate națională pentru gospodăriile cu copii din mediul rural.

Fundația World Vision România este o organizaţie neguvernamentală creştin umanitară, membră a Parteneriatului World Vision International, care derulează programe de dezvoltare comunitară vizând bunăstarea copilului.  Atenţia fundației este îndreptată cu precădere către copiii, familiile şi comunităţile vulnerabile din mediul rural stimulând spiritul comunitar şi coalizarea întregii comunităţi pentru creşterea bunăstării copilului.  În cei 28 de ani de activitate în România fundaţia World Vision România a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi din 400 de comunităţi rurale în opt judeţe (Constanța, Cluj, Dolj, Ialomiţa, Iași, Olt, Vaslui şi Vâlcea) să acceseze servicii de sănătate, de educaţie, să fie protejaţi şi să trăiască în comunităţi şi familii mai prospere.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO/Elevii sunt obligaţi să înveţe în şcoli nesigure. Părinţii nu pot refuza înscrierea, chiar dacă şcoala nu are autorizaţie ISU

Urmărește-ne pe Google News