Deputaţii au votat, ieri, într-o şedinţă de plen convocată în sesiunea extraordinară, proiectul de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor din sistemul de apărare şi ordine publică.

Printre cei vizați sunt chiar parlamentarii, magistrații, dar și foștii președinți ai României.

Valentina Postelnicu, jurnalist Libertatea, a vorbit despre acest subiect.

„A fost un tur de forță al principalelor partide din Parlament care au dorit să-și pună la victorie această eliminare a pensiilor speciale (…) Legea e modificată diferit în Camera Deputaților și în Senat. Sunt atât de multe probleme pe care ei le știu. Ieri pe holurile Parlamentului le recunoșteau, dar în fața camerelor de luat vederi nu. Această lege va putea fi aplicată foarte greu. Cel mai probabil CCR o va respinge”, a declarat Valentina Postelnicu.

Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, a comentat:

„Nu pot să iei din pensie pentru că este un drept legal al omului. Nu pot fi tăiate pensiile magistraților pentru că fac parte din statutul magistraților. S-a încercat în Ungaria, Polonia acest lucru, dar nu s-a putut. Ține de independența, de structura magistraților, nu îți poți bate joc de ei. Prin legea asta de ieri n-au reușit să rezolve nimic (…) Ei știu că nu se poate. Trebuiau să se oprească aici. Nu are cum să treacă de Curtea Constituțională. Dacă CCR spune că legea e neconstituțională, se întoarce la Parlament”.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Patrick Andre de Hillerin, editorialist Libertatea:

„Pensiile magistraților nu vor putea fi atinse pentru că se va opune Curtea Costituțională, așa cum a făcut-o în 2010 (…) Nici în ședința de ieri nu au reușit să elimine pensiile parlamentarilor, pentru că ar fi avut nevoie de o ședinșță comună pentru acest lucru”.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a intrat în direct prin telefon la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, unde a comentat calificarea Simonei Halep în semifinalele de la Australian Open.

„Meciul a fost câștigat de Simona pentru că a căștigat Simona fiecare punct fără să se gândească la rezultatul final al meciului. Nu s-a gândit la victorie cu orice preț. S-a concentrat pe fiecare punct jucat și a reușit să uite punctul precedent într-o fracțiune de secundă. Asta a făcut-o să fie extrem de concentrată (…). A avut un serviciu dezolant de bun pentru Kontaveit. A servit excelent și a redus-o la tăcere pe Kontaveit. Simona e acum imună la scor și la adversară. Simona este pe mâna ei acum.

În semifinale va fi mult mai greu cu Muguruza. este o jucătoare foarte valoroasă, dar inconstantă. Are lungi perioade de ieșire din jocul ei de nivel înalt, dar cțând intră în mână e foarte greu de oprit. Și acum se găsește într-un astfel de moment. (…). Ne așteaptă un meci cred memorabil. E liniștită Simona, în ciuda unor ieșiri pe care le-a avut. Nu îi e frică de înfrângere și nu o obseează victoria”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

La emisiunea Adriana Nedelea LA FIX s-a vorbit și despre extraordinara poveste a unui român care a lucrat în casa lui Franco Zeffirelli! Bărbatul, care face acum taxi în București și are și o firmă de curierat, vorbește despre maestrul filmului italian în cei mai elogioși termeni.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI