Între timp, în România, Libertatea a informat că, sub mandatul lui Victor Costache, Ministerul Sănătăţii nu a finanţat programul ECMO, care s-ar putea dovedi vital pentru pacienţii cu coronavirus.
Cunoscută şi sub numele de “susţinerea extracorporală a vieţii”, tehnica ECMO se foloseşte la pacienţii cu probleme pulmonare sau cardiace, în cazurile grave, când organismul nu mai poate susţine singur oxigenarea sângelui, vitală pentru supravieţuire şi refacere.
Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a oferit punctul de vedere al instituției pe care o reprezintă, în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX. Moldovan a susținut că „există posibilitatea de finanțare” a programului.
- Tehnologia de susținere a funcțiilor vitale este accesibilă în România. Când a apărut coronavirusul, noi am inițiat o colaborare cu institutele din București și Timișoara
- Dispunem de această tehnologie și o putem folosi, dacă este nevoie. Avem echipe care se pot deplasa în spitalele de boli infecțioase, dacă este o situație excepțională
- Programul nu a fost finanțat niciodată, dar actuala conducere a Ministerului a înglobat finanțarea pentru ECMO în cadrul finanțării globale pentru activități prioritare în terapie intensivă. Deci, există posibilitatea de finanțare
- Programul poate fi susținut, dacă este nevoie. În București, tehnologia este accesibilă la CC Iliescu, apoi în Cluj, la Institutul Inimii, la Timișoara, la Institutul de boli cardiovasculare, plus la spitale private, precum Monza și Polisano.
Apoi, doctorul Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, a intervenit în emisiune și a precizat că se încearcă întârzierea pătrunderii coronavirusului în țară, dar și că nu trebuie să ne panicăm:
- Ceea ce încercăm acum este să întârziem cât mai mult pătrunderea virusului în țară
- Cei care vin din Italia, din zonele carantinate, trebuie să știe că vor sta și la noi în carantină. Vor sta într-o zonă izolată, vor fi urmăriți din punctul de vedere al stării de sănătate, după care vor pleca acasă. Ceilalți sunt rugați să țină cont de recomandările făcute
- Mesajul este să nu ne panicăm pentru că panica face mai mult rău decât boala în sine
- Suntem în plină epidemie de gripă, nu totul este în legătură cu coronavirusul, deși simptomatologia seamănă foarte mult
Și Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, a intrat prin telefon la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX:
- Nu sunt specialist, sunt chirurg de altă specialitate, dar ne temem pentru că noul coronavirus este mai contagios decât virusul gripal. Ne temem și pentru că acest coronavirus s-a extins
- Niciun medic nu se află în situația de a nu ști și de a nu se putea informa despre ce nu știa în urmă cu 5 minute
După ce Ministerul Educației a anunțat că mai multe universități au decis să-și suspende cursurile de teama noului coronavirus, Christian Tănase, purtător de cuvânt al instituției, a făcut mai multe precizări:
- Având în vedere această evoluție a situației epidemiologice, Ministerul a solicitat câteva recomandări de prevenție, adică suspendarea sau anularea activităților care implică deplasări în străinătate
- Legat de Școala Altfel, s-a recomandat ca activitățile planificate să se realizeze în interiorul instituției de învățământ, nu în diferite alte locuri, aglomerate, pentru a se evita riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri
- Este mult prea devreme să vorbim despre suspendarea olimpiadelor. Nu avem niciun caz confirmat de coronavirus.
- Numărul școlilor închise pe cazuri de gripă este cu mult în scădere față de sfârșitul săptămânii trecute
Libertatea vă ține la curent cu evoluția situației din Peninsulă, dar și cu informații de la românii blocați în această perioadă în orașele aflate în carantină.
Reporterul Andreea Archip se află, în aceste zile, la Milano, oraș în care turismul a scăzut cu 40 la sută de la declanșarea epidemiei de coronavirus. Jurnalistul Libertatea a intervenit prin telefon la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX și a oferit detalii despre viața din orașul italian, aflat sub presiunea coronavirusului:
- Imediat ce am ajuns pe aeroport, existau echipe îmbrăcate corespunzător care luau temperatura călătorilor. Niciunul nu a avut vreo problemă, așa că accesul în oraș s-a făcut ușor
- Orașul are o viață distinctă. Străzile din Milano sunt mai mult goale. Restaurantele și obiectivele turistice sunt închise. În China Town, 80-90 la sută dintre magazine sunt închise. Autoritățile italiene au promis compensații financiare celor care decid să închidă magazinele
- Domul din Milano a fost închis ieri și este închis și astăzi
- Există și un Milano paralel. Azi, în zona unde locuiesc eu, Porta Venetia, toate restaurantele erau deschise.
De asemenea, o româncă stabilită în Italia, Constantina Sava, a intrat prin telefon și a explicat cum vede situația un localnic.
- Situația la noi este bună, nu avem motive de îngrijorare. Nu este tensiune, nu este agitațuie. Școlile sunt închise, la fel și bibliotecile
- Ieri am ieșit cu fetița afară, nu purtăm măști. Oricum, în farmacii nu se găsesc măști, nici detergenți de dezinfectare, pentru că oamenii au cumpărat foarte multe
- Așteptăm. La noi nu este niciun risc acum. Avem încredere în statul italian, au luat măsuri. Un pic de îngrijorare ar fi, pentru copiii noștri
- Chiar aseară discutam cu o româncă. Era speriată și cu gândul să plece în România. Era pe punctul de a pleca, dar apoi s-a oprit
- Aș da un sfat românilor: să nu plece, să nu părăsească Italia, să nu meargă acasă, pentru că la noi sistemul de sănătate este scăzut. Nu avem condițiile Italiei, Spaniei… Deci, să nu plece! De ce să ne panicăm? Dacă ajunge virusul în România, unde mai fugim?
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro