Lucrurile nu aveau să meargă bine. Pacienta își amintește totul, până la un punct. Proteza nu se așeza bine, medicii au făcut eforturi mari, au așezat-o de trei ori până să închidă operația. Pentru că era diferență de lungime, i-au tras de picior de credea că pur și simplu o să se desprindă, susține Rodica Filip. A treia oară când au încercat, a leșinat și nu își mai amintește nimic.
Nici ei, nici familiei nu li s-a spus nimic până în a patra zi după operație, când starea femeii se agravase și a fost transferată la Spitalul Floreasca. ”De ce ați adus un pacient în halul ăsta aici? Nu mai primiți astfel de pacienți. Mor la noi”, se auzeau urletele medicilor de la urgență.
Viața femeii a fost salvată, însă medicii au fost nevoiți să-i taie piciorul. De patru ani familia își caută dreptatea, inclusiv în instantă.
Adelina Filip, fiica femeii care și-a pierdut piciorul după operație, dezvăluiri la Adriana Nedelea LA FIX
- Mama este în casă, aşa îşi petrece majoritatea timpului. Avem noroc că locuim la casă şi nu ne-am complicat cu scări şi lifturi. Se mai deplasează cu cadrul şi cu scaunul cu rulant în jurul casei.
- Greşeala nu a fost asumată de către medici. Nu am fost informaţi o secundă de starea ei care se agrava. Medicul spunea că e în regulă, că îşi va reveni. S-a ajuns la Floreasca să supravieţuiască. Tatăl meu a cerut insistent să se facă ceva şi au transferat-o la Floreasca pe motiv că ei au un aparat de dializă. Nu au recunoscut că problema era de la artera femurală ruptă.
- Un medic s-a oferit să ajute cu bani, însă nici atunci nu au recunoscut greşeala. Situaţia mamei nu se poate îmbunătăţi. Nu poate folosi proteza. Vrem dreptate şi aşteptăm corectitudine din partea justiţiei. Există o cauzalitate între starea mamei şi post operator.
Costel Alexe, ministrul Mediului despre poluarea record
- Chiar acum poliţiştii şi comisarii gărzii de Mediu fac percheziţii la firmele care ard deşeuri. În momentul de faţă au tot fost transporturi de deşeuri prin portul Constanţa. Suntem în strânsă legătură cu Paza de Coastă şi alte autorităţi din domeniu.
- Avem o colaborare interinstituţională. Se aduc deşeuri prin importuti de uz caznic. Numai în ultima vreme au intrat 25 de cointare cu deşeuri. Un container are 25 de tone. O tonă de deşeuri costă 400 de lire în Anglia, iar în România preţul este de 30-40 de euro.
- Mare parte din deşeuri ajung să fie arse în jurul Bucureştiului.
- Nu putem să aducem deşeuri din alte ţări sub denumirea de import de uz casnic. Pe acest subiect vom acţiona fără jumătăţi de măsură.
- Toţi colegii de la Garda de Mediu verifică toate firmele care ard deşeuri. Avem 69 de firme în Bucureşti şi 47 în Ilfov.
- Observ că tot ce şi-a asumat Primăria Bucureşti, traficul, lucrările de infrastructură, perdelele forestiere, nu s-au făcut.
- Ministerul finanţează cu 100 de milioane de euro transportul public din marile oraşe. Încurajăm reţeaua de transport electric.
- Reducerea poluării, cel care este administratorul de drumuri este Primăria Bucureşti. Aceste administraţii trebuie să-şi facă treaba faţă de bucureşteni
Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei
- Poliţiştii din Bucureşti şi comisari ai Gărzii de Mediu fac percheziţii la două firme şi mai multe persoane fizice care ar fi colectat, transportat, deversat și îngropat deșeuri în locuri neautorizate.
- Vor fi aduse persoane la audieri în acest caz.
Ioan Ştefan, medic infecţionist la Spitalul Militar București
- Noi am identificat cazul 1 şi 0 în privinţa coronavirusului, iar în Italia se plăteşte tribut pentru că nu au descoperit acele cazuri.
- În continuare trebuie să se respecte regulile de izolare, de autoizolare. Cei care vin din zonele roşii să ţină legătura cu autorităţile. Trebuie să credităm doar sursele oficiale, care oferă informaţiile pertinente.
Andrei Crăiţoiu, despre cotele la Eurovision
- România este în primele trei favorite, după ce Islanda a devenit prima favorită la câştigarea Eurovision. Audienţa Eurovision a fost foarte slabă. Doar 34.000 de persoane pe targetul comercial, mult sub Pro TV sau Antena 1. O audienţă mai slabă decât pauza de publicitate de la Antena 1.
- Finala are loc pe 16 mai, iar în concurs intrăm pe 12 mai.
- Cotele de la pariuri se mai schimbă. Islanda este favorită la casele de pariuri, însă suntem în top 3, o performanţă bună dacă s-ar adeveri cotele.
- E pentru prima dată când o casă de producţie s-a ocupat de Eurovision, iar Roxen a ales să cânte o baladă din cele cinci piese produse pentru acest concurs.