„Pe parcursul verii am avut o stagiune estivală însumând 14 concerte și urma ca în luna septembrie să dăm multe concerte în fața Operei. Luna septembrie era o lună pentru începerea stagiunii pentru 1 octombrie, noi am hotărât în Consiliul de Administrație cu o lună în urmă să facem concerte ca să oferim publicului concerte în aer liber, bineînțeles cu respectarea tuturor normelor în vigoare, ceea ce s-a întâmplat”,
a declarat Ștefan Ignat, directorul ONB, luni, la Digi 24.

Din nefericire la promenada operei un caz nespunând că este infectat a infectat și o parte din soliști. Angajatul are obligația de a purtea masca, de a se spăla pe mâini ceea ce nu s-a întâmplat la acești oameni, care au intrat în operă au făcut poze fără să li se dea voie, fără mască, s-au îmbrățișat, deci aici este problema. Ceilalți participanți nu s-au îmbolnăvit au respectat regulile am avut toată aparatura necesară. Dar mai sunt și oameni care nu înțeleg faptul că trebuie să poarte mască în interiorul clădirii.

Ștefan Ignat, directorul ONB:

Acesta a mai spus că pacientul zero a fost o studentă de la Conservator.

„Probabil în grupul acela primul infectat care a fost la spital din acele poze eu am dedus că punctul 0 a fost o domnișoară de la Conservator pentru că eu am invitat și tineri studenți care după concert au făcut poze cu profesorul și colegii și s-au întâlnit după spectacol, așa cum se face. DSP-ul a fost anunțat a doua zi, imediat s-au luat măsurile ce se impuneau. Toți cei văzuți de mine în fotografie au fost trecuți în izolare și astfel acest Covid nu s-a răspândit în Operă. Această situație nu s-a întâmplat în Operă, ci în afara ei, pe esplanadă. Acum focarul este închis, nici spectatorii nu de ce să-și facă griji”, a mai explicat Ștefan Ignat.

Directorul ONB a mai spus că angajații infectați sunt asimptomatici și se simt mai bine. Imediat după apariția acestui focar toate spectacolele programate în această perioadă au fost anulate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News