Medicul Otinel Șandru, liderul Sindicatului Sanitas Arad, a declarat pentru Libertatea că majoritatea cadrelor medicale depistate pozitiv la testul pentru coronavirus lucrează la Spitalul Județean de Urgență Arad, în secțiile de terapie de intensivă. 

“Situația se cam complică, așa cum este, de altfel, în multe spitale din țară. La nivelul județului Arad, avem două cazuri depistate pozitiv la Spitalul Orășenesc Ineu și opt cazuri confirmate la Spitalul Județean Arad”, a spus Șandru pentru cititorii Libertatea.

“Așteptăm încă rezultatele testelor, în testare mai avem între 100 și 150 de cadre medicale”, a continuat el.

Se lucrează la nivel de avarie

Medicul spune că principala cauză a îmbolnăvirilor a reprezentat-o lipsa de echipament în rândul personalului medical. 

“Se lucrează la nivel de avarie, cu echipamente de protecție de azi pe mâine, insuficiente la ce se așteaptă sau ce ar trebui să avem. E drept că tot ce primim se repartizează în regim de urgență”, a adăugat el. 

Îndemnul meu către personalul medical este la calm, liniște, să fie responsabili privind echipamentele de protecție. Eu spun să răspundă cerințelor pacienților, dar, în situația în care nu au echipament, să aștepte să îl achiziționeze.

Doctor Otinel Șandru, liderul Sindicatului Sanitas Arad
Martor în dosarul Sf. Pantelimon: Una dintre doctoriţele arestate pentru omor, „surprinsă şi dezamăgită” dacă pacienții nu mureau în scurt timp
Recomandări
Martor în dosarul Sf. Pantelimon: Una dintre doctoriţele arestate pentru omor, „surprinsă şi dezamăgită” dacă pacienții nu mureau în scurt timp

“Din informațiile mele, până la această oră, se pare că unele cadre medicale nu s-au infectat neapărat la locul de muncă. Deci, este posibil să fie transmitere comunitară la nivelul județului Arad, numai că testele nu se fac cum trebuie, la nivel de județ nu avem încă echipamente și nici posibilitatea de a testa mai multe persoane”, a mai declarat el.

Pentru alte 20 de cazuri, testele sunt negative

Medicul Otinel Șandru spune că persoanele care încă așteaptă rezultatele testelor au fost trimise acasă, în izolare. 

“Cei care sunt în testare, care au intrat în contact direct cu pacienții infectați sunt în autoizolare la domiciliu. Avem și vești bune – pentru 20 de persoane din prima linie testele sunt negative. Ele vor sta în izolare 14 zile și, dacă nu apare simptomatologia, se pot întoarce la muncă”, a conchis Șandru.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un tren cu 28 de vagoane nu a fost lăsat să intre în România. Ce au descoperit autoritățile
Știrileprotv.ro
Un tren cu 28 de vagoane nu a fost lăsat să intre în România. Ce au descoperit autoritățile
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Viva.ro
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Top 4 zodii care vor avea un weekend de vis. Astrele se aliniază pentru ele, le așteaptă cele mai bune vești
FANATIK.RO
Top 4 zodii care vor avea un weekend de vis. Astrele se aliniază pentru ele, le așteaptă cele mai bune vești
Cehii au remarcat două mari probleme la contactul cu Bucureștiul: „Infernal!”
GSP.RO
Cehii au remarcat două mari probleme la contactul cu Bucureștiul: „Infernal!”
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Sfânta Maria 2024. Se spune că vei avea noroc tot restul anului dacă îl consumi
FANATIK.RO
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Sfânta Maria 2024. Se spune că vei avea noroc tot restul anului dacă îl consumi
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
VIDEO | Gestul făcut de MM Stoica pe teren, în plină tensiune a rezultatului din FCSB - Sparta! S-a pus între suporteri şi arbitri
Orangesport.ro
VIDEO | Gestul făcut de MM Stoica pe teren, în plină tensiune a rezultatului din FCSB - Sparta! S-a pus între suporteri şi arbitri
De la 3.600 de lei la 5.605 lei pe lună. Cum arată marea recalculare a pensiilor
Observatornews.ro
De la 3.600 de lei la 5.605 lei pe lună. Cum arată marea recalculare a pensiilor
Horoscop 15 august 2024. Capricornii se ocupă, în perioada următoare, de chestiuni delicate, greu de rezolvat din cauza unor implicații
HOROSCOP
Horoscop 15 august 2024. Capricornii se ocupă, în perioada următoare, de chestiuni delicate, greu de rezolvat din cauza unor implicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI