După prinderea urmăritului internațional Ionel Lepa, care l-a ucis pe polițistul Cristian Amariei, Sindicatul Național Pro Lex a identificat o serie de cauze care au condus la producerea tragediei.

„Trebuie spus, încă de la început, că a politiza subiectul, a fugi de răspundere și a căuta vinovații absoluți prin cereri de demisie, destituiri sau acuzații publice, nu sunt dovezi de înțelepciune și nici măcar de responsabilitate”, au precizat reprezentanții sindicatului Pro Lex într-un comunicat.

  1. Ineficiența statului de a preveni recidiva, de a reintegra persoanele eliberate din penitenciare după condamnări pentru infracțiuni împotriva persoanei, în general, și cu violență, în special;
  2. Lipsa de experiență în coordonarea și executarea unor astfel de misiuni de către ceilalți polițiști care nu fac parte din trupele speciale;
  3. Lipsa unor baze de antrenament și a unor programe care să creeze polițiștilor deprinderi în a folosi armamentul în situații similare celor ce pot fi întâlnite în practică, respectiv poligoane cu obstacole, cu încăperi, cu ținte în mișcare, în care să se poată crea diferite situații operative, inclusiv tragerea din mișcare;
  4. Lipsa de pregătire fizică a tuturor polițiștilor, în spații amenajate corespunzător misiunilor de intervenții, cu instructori specializați;
  5. Lipsa dotării corespunzătoare a tuturor autospecialelor de poliție, atât cu echipament de protecție, cât și cu camere de luat vederi;
  6. Lipsa dotării polițiștilor cu camere de luat vederi portabile;
  7. Neasigurarea cadrului legal corespunzător. Se impune o mai multă responsabilitate din partea decidenților politici cu ocazia elaborării, adoptării și promulgării actelor normative privind siguranța statului și a cetățenilor;
  8. Finanțarea necorespunzătoare a MAI;
  9. Pedepse prea blânde. Se impune înăsprirea pedepselor și a tratamentului din penitenciar pentru cei ce comit infracțiuni împotriva forțelor de ordine.
  10. Știrbirea autorității polițistului în spațiul public. Se impune mai mult respect din partea cetățenilor față de imaginea polițiștilor, inclusiv din partea mass-mediei prin comentarii, pamflete sau filme seriale, care afectează autoritatea acestora.
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

„În concluzie, siguranța noastră, a tuturor, trebuie să ne preocupe permanent, nu doar în astfel de momente, iar implementarea acestor măsuri sau adoptarea atitudinii corecte, chiar dacă nu ne asigură protecția deplină împotriva gloanțelor și agresorilor, avem certitudinea că numărul victimelor va fi mai mic și convingerea că am făcut ceea ce ținea de noi”, a precizat Vasile Lincu, președintele sindicatului Pro Lex.

Află ce a făcut Marcel Lepa, criminalul polițistului din Timiș, în cele două zile în care a fost căutat de sute de polițiști.

Citește și:

O româncă „vândută” de regimul Ceaușescu cu 10.000 de dolari în Venezuela preferă să rămână în cea mai periculoasă țară din lume decât să revină în România! Povestea fabuloasă a profesoarei de violoncel din Caracas, născută în București

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI