1. Corectarea lobilor auriculari
Este necesară persoanelor cu lobii auriculari despicați în urma purtării unor cercei grei. Sunt aplicate suturi foarte fine pentru reconstruirea fantei necesare suspendării cerceilor.
Recuperarea durează două săptămâni, cicatricea dispărând definitiv după câteva luni.

2. Decaparea abdominală
Este o tehnică nouă de liposucție care implică eliminarea totală a grăsimii abdominale pentru conturarea perfectă a mușchilor de la acest nivel. Procedura durează cam 2 ore, însă recuperarea se extinde pe o perioadă de câteva luni.

3. Implantul de mustață
Este o procedură extrem de populară în Turcia care urmărește stimularea creșterii părului facial. Părul este prelevat din alte regiuni anatomice și este transplantat în zona în care pacientul își dorește. Ulterior, acesta nu are voie să se bărbierească timp de 15 zile, iar în 6 luni se văd rezultatele finale.

4. Întinerirea scrotului
Este o procedură prin care se întinde pielea testiculelor astfel încât acestea să devină mai estetice. Se poate corecta, de asemenea, culoarea scrotului, în funcție de dorința exprimată de pacient.
Durează între 45 și 70 de minute, iar efectul este temporar (aproximativ o lună de zile), fiind necesare 6 ședințe pentru obținerea rezultatelor vizate.

5. Liposculptura picioarelor
Este ca o liposucție pentru membrele inferioare prin care se elimină excesul de strat adipos de la nivelul gambelor, ulterior remodelându-se partea inferioară a picioarelor după cum își dorește pacientul.
Nu este indicată persoanelor cu gambe bine dezvoltate din punct de vedere al țesutului muscular.

6. Operația de mărire a gurii
Este foarte populară în Asia și presupune efectuarea unor mici incizii pe părțile laterale ale buzelor pentru a crea un chip care pare mereu să zâmbească.

7. Operația de modificare a liniilor din palmă
O intervenție la care apelează pacienții superstițioși care cred că își pot schimba destinul. Intervenția durează 15 minute, însă recuperarea e ceva mai lungă (aproximativ o lună).

8. Operația de slăbit cu nitrogen
Presupune înghițirea unei pilule umplute cu nitrogen, specialistul folosind un cateter pentru a umfla această pilulă în stomacul pacientului exact ca pe un balon.
Balonul rămâne în partea superioară a stomacului timp de 12 saptamani, creierul începând să accepte obiceiuri alimentare mai sănătoase. Se poate scăpa de 10 kilograme în timpul acestui tratament.

9. Scurtarea degetelor de la picioare (Intervenția Cenușăresei)
Presupune îndepărtarea unor segmente de os, lucru care poate duce la instalarea artritei. Nu se cunosc efectele pe termen lung ale procedurii.
Poate fi efectuată pentru scurtarea și subțierea degetelor, îndepărtarea monturilor sau injectarea de grăsime corporală în tălpi, pentru mai mult confort în timpul mersului.

10. Sutienul intern
Spre deosebire de operațiile obișnuite de mărire a sânilor, sutienul intern implică o intervenție ce are ca scop redobândirea aspectului tânăr al bustului.
Este o procedură inventată de medici israelieni care durează cam 40 de minute și care constă în introducerea unor cupe de silicon sub sâni, susținute de două bretele realizate din material dur, care se leagă de coastele dintre sâni și umeri cu șuruburi din titan.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare
Știrileprotv.ro
Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au stat aici, dar nepăsarea a făcut ca locul să ajungă o ruină. Mulți trec pe lângă el și habar nu au ce este
FANATIK.RO
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au stat aici, dar nepăsarea a făcut ca locul să ajungă o ruină. Mulți trec pe lângă el și habar nu au ce este
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI