Multa emotie amestecata cu distractie, muzica buna si show-uri spectaculoase au fost ingredientele finalei Cupei Liceelor la Street-Dance, de sambata, din club Maxx, concursul fiind castigat de trupa de la Liceul George Enescu, Submisssion.
Peste 1.500 de tineri au fost prezenti la finala care a durat 10 ore, pentru a sustine una dintre trupele celor 25 de licee care s-au intrecut pentru primul loc si pentru cei 1.500 de euro pusi in joc. Cupa a fost adjudecata de concurentii de la Liceul George Enescu, cei care au avut, in perceptia juriului, cea mai exploziva coregrafie, cea mai buna tehnica de dans si una din cele mai zgomotoase galerii.
‘Nici acum nu-mi vine sa cred ca noi am fost cei care am castigat, mai ales ca, in mare, coregrafia ne-am facut-o singuri. Vom participa si anul viitor si vom incerca sa luam din nou titlul de cei mai buni dansatori’, ne-a spus imediat dupa concurs Eli, una dintre membrele trupei din Enescu.
La intretinerea atmosferei a contribuit si Alex, concurent la emisiunea ‘Dansez pentru tine’, de la PRO TV, care a cantat si a dansat, reusind sa-i incante pe liceeni.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro