Sindromul Alzheimer consta intr-o dezordine severa, prin care celulele creierului se distrug progresiv. Cu toate ca initial s-a considerat a fi o boala rara, studiile demonstreaza ca este una din principalale cauze de dementa. Simptomele comune tuturor formelor de dementa includ pierderea graduala a memoriei, probleme de judecata, dezorientare, dificultate la invatat, pierderea abilitatii de a vorbi, greutati in indeplinirea unor activitati de rutina. Persoanele suferinde de dementa au adesea si probleme de comportament, cum ar fi agitatia, anxietatea, halucinatiile. Maladia evolueaza lent, instalandu-se intr-o perioada care variaza de la 3 la 20 de ani. Primele arii cerebrale afectate sunt cele responsabile de memorie. Pe masura ce boala avanseaza, pacientul e din ce in ce mai neajutorat, ajungand sa aiba nevoie de ingrijitor permanent. Daca persoana in cauza nu mai sufera de o alta boala, in cele din urma, distrugerea materiei cerebrale va fi cea care ii va produce decesul.
Mecanismele prin care apare boala sunt mai putin importante. In schimb, semnele prin care putem recunoaste instalarea acestei necrutatoare maladii sunt foarte importante, permitand familiei celui afectat sa ia masuri din timp pentru a usura suferinta bolnavului, dar si problemele celor ce il ingrijesc.
Iata 10 semnale care va pot pune pe ganduri suficient pentru a cere ajutor de specialitate.
1. Pierderea memoriei – bolnavul incepe sa uite informatiile cele mai recente. E normal sa uitam numere de telefon, ore la care ne-am stabilit o intalnire, insa in cazul sindromului Alzheimer aceste uitari sunt extrem de frecvente si bolnavul nu-si aminteste de ele absolut deloc.
2. Dificultati in activitatile zilnice – pacientul nu mai stie nici cum sa-si prepare o mancare uzuala, nu mai stie sa foloseasca echipamentul electrocasnic sau nu mai cunoaste regulile unui sport pe care l-a practicat toata viata.
3. Probleme de limbaj – nu e vorba de lapsusuri obisnuite, ci de uitarea unor cuvinte extrem de comune sau de inlocuirea lor cu cuvinte ,,inventate,,. In loc sa spuna ca nu-si gaseste periuta de dinti, cel cu Alzheimer va intreba de lucrul acela pentru gura, de exemplu.
4. Dezorientare spatiotemporala.
5. Judecata incetinita, semne de ,,prostire,,. Se incalta iarna cu sandale, nu mai cunoaste valoarea banilor etc.
6. Probleme cu gandirea abstracta.
7. Punerea lucrurilor in locuri neobisnuite: fierul de calcat ajunge in frigider, iar ceasul e depozitat in borcanul cu zahar.
8. Schimbari comportamentale – de la lacrimi trece la ras sau la furie, in timp foarte scurt, fara motiv aparent.
9. Schimbari de personalitate – ajunse la extreme: confuzie maxima, suspiciune permanenta, teama inexplicabila sau dependenta totala de un membru al familiei.
10. Pierderea totala a initiativei – pasivitate completa, petrece 10 ore in fata televizorului, doarme neobisnuit de mult, nu vrea sa faca nimic.
Daca recunoasteti unul sau mai multe din semnele descrise, la persoana dv. sau a unui apropiat, adresati-va neaparat medicului. Un diagnostic precoce este foarte important pentru stabilirea eficienta a tratamentului si a ingrijirilor. Despre diagnostic si tratament, puteti citi in articolul de saptamana viitoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News