„Participă 100 de companii, dintre care 80 cu standuri proprii. Sunt nenumărate oportunităţi de carieră, iar în cele două zile ale târgului avem 21 de workshop-uri gratuite pe teme ca resursele umane, marketingul, vânzările sau IT&C”, spune Ana-Maria Cetăţean, Brand Manager eJobs.
Printre sutele de români care au venit la târg încă de la primele ore ale dimineţii, l-am întâlnit pe Ravi Gupta, un inginer din India, proaspăt stabilit pe meleaguri mioritice. „Vreau să lucrez în România, şi sunt foarte încântat de acest eveniment la care pot interacţiona direct cu angajatorii. Nu caut ceva anume, dar aş prefera ceva în domeniul ingineriei, IT sau telecomunicaţii”, ne-a declarat Ravi. S-a stabilit la Bucureşti de nici două săptămâni, şi, înainte de a ajunge la târg, avea mari emoţii că reprezentanţii companiilor vor fi reticenţi în a alege un străin. „Am acte de rezidenţă, deci sunt în legalitate. Am renunţat în India la un job bine plătit, din dragoste pentru o româncă ce mi-a răpit sufletul. Deja avem un copil, iar acum mai lipseşte doar să îmi găsesc un job pentru a fi pe deplin fericiţi”, ne-a mai spus acesta.
- FOTO: Gabriel Pătruţ
- VIDEO: Robert Hanciarec