Copiii cazați la internatul Colegiului Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huși, Vaslui, au trăit o experiență traumatizantă, scrie vremeanoua.ro, după ce acum două nopți, în jurul orei 3,00, au fost treziți din somn de urletele și amenințările unui angajat al școlii.

Bărbatul era agitat și amenință că dă foc internatului, sărind la bătaie cu paznicul, care a vrut să îl oprească.

Copiii s-au trezit și, de frică, scrie sursa citată, au pus mâna pe mături și pe ce au mai găsit prin camere, pregătiți fiind să se apere.
Între timp, la fața locului a ajuns Poliția, care l-a calmat pe bărbatul care amenința că dă foc internatului.

Angajații Colegiului mai spun cã acest comportament bizar al laborantului Mihai Ciprian Stroescu, 39 de ani, nu ar fi intervenit brusc în noaptea de joi spre vineri, ci de aproximativ o lunpă de zile.

” S-a schimbat foarte mult de o lună de zile. Ar avea insomnii, umblă noaptea pe stradă, are anumite probleme. Era agitat în ultima vreme. S-a mai certat și prin cancelarie, fără a avea vreun motiv întemeiat”, spun angajații Colegiului Agricol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News