ComenteazăMi-a luat mai putin de 20 de minute sa ma aleg cu o slujba, teoretic chiar foarte bine platita. Nici nu urma sa ma „spetesc” prea rau. N-aveam decat sa „bucur” ochii unor straini, dornici sa ma vada dezbracata pe Internet. Cum rubricile de mica publicitate sunt generos „impanate” cu anunturi prin care sunt solicitate tinere pentru diverse discutii si „mini-show-uri” erotice in fata unei camere de luat vederi, n-a trebuit decat sa ma hotarasc ce numar de telefon mobil sa apelez din bogata oferta.
Un apartament absolut banal, undeva la capatul cartierului bucurestean Drumul Taberei. „Nu scrie numarul pe usa, dar n-aveti cum sa va incurcati, pentru ca e chiar vizavi de sediul „administratiei””, imi explica la telefon un domn care se prezinta cu numele Alexandru.
Viitorul meu „loc de munca” e mobilat „strict profesional”. Doua birouri, fiecare cu cate un calculator pe el, o canapea confortabila. Si un soi de draperie, inchisa la culoare, relativ ciudat amplasata, undeva la jumatatea camerei. Nu e trasa si imi imaginez ca devine „utila” in momentul in care fetele sunt „la program”. Poate unele sunt mai pudice, macar in relatiile cu colegii. „Angajatorul” ma studiaza discret. Trage din cand in cand cate o ocheada, intre doua click-uri pe mouse-ul calculatorului in fata caruia s-a postat. Pare extrem de preocupat de imaginile care i se deruleaza pe monitor, pentru ca raspunde cu oarecare intarziere la intrebarile legate de viitoarea mea „ocupatie”. Arata a om plictisit, atot-cunoscator in materie de Internet si nu considera necesar sa ma „lumineze” decat cu „farame” de informatii. Desi la telefon fusesem informata ca pot sa aleg intre chat neerotic si erotic, prima varianta pare de-a dreptul ridicola. Nu de-acolo iese banul.
Sunt intrebata daca stiu, macar in principiu, cum sta treaba cu distractiile de acest gen pe Internet. Imi confectionez ad-hoc o minima „experienta” in domeniu, explicand foarte convingatoare ca am mai avut astfel de „clienti” virtuali, vara trecuta. Indraznesc sa-mi exprim o reticenta. „Dar data trecuta cand am lucrat, intrau doar straini pe pagina respectiva. N-as vrea sa ma vada romani, cine stie…”. Primesc explicatii „linistitoare”.
„Nu, pai nici aici nu intra romani. Nu e pentru ei, ca n-au carti de credit. Sunt doar americani. La inceput, vorbesti cu ei doar pe un chat simplu, asa, tastezi. Ei nu te vad. Partea asta e gratis pentru ei. Dar tu trebuie sa stii ce sa le spui, in asa fel incat ei sa doreasca sa te si vada si sa se conecteze cu camera video. Tu pe ei nu-i vezi, normal. Dar pe clienti, din momentul in care aleg sa te si vada, ii costa 2 dolari minutul. Mai departe… ce sa zic… trebuie sa-i atragi, sa-i starnesti ca sa stea cat mai mult cu tine. Intra bani in cont, normal. Lucru care e mai ales in favoarea ta”.
Il intreb pe viitorul meu „sef” care e adresa la care poate fi accesata pagina unde ma voi „desfasura”. Imi raspunde sec: „Si asa n-ai ce vedea acolo, pentru ca n-ai card. E banal”. Un coleg de-al sau, care m-a intampinat la sosire, imi spusese insa ca e vorba de „un site care se numeste „ifriends”” (prieteni prin internet). Incet, incet, aflu si norma de lucru. 10 ore zilnic, in fata calculatorului, o saptamana de zi si una de noapte. „Cu o pauza de 48 de ore intre ture”, sunt incurajata.
Partea cu „recompensa materiala” pentru serviciile prestate in scopul destinderii clientilor virtuali ma intereseaza tot mai mult. „Ai un salariu fix, de 100 de dolari pe luna. In plus, mai iei 20% din banii pe care clientul ii varsa de pe card in contul respectiv de pe net. Sa stii ca poti ajunge lejer si la 300-400 de dolari. Plata se face la sfarsitul lunii, pentru ca atunci primim si noi banii in cont, sunt tot felul de formalitati cu America”, imi explica, fara alte detalii, boss-ul. Intreb daca facem vreun contract. „Daca vrei, facem si contract…”, mi se raspunde, fara pic de entuziasm. Ma intreaba daca sunt din Bucuresti, cam pe unde stau si se intereseaza daca sunt studenta. Raspund afirmativ, dau „vina” pe o facultate particulara. Pentru ca una dintre conditiile de angajare era cunoasterea, cel putin la nivel mediu, a limbii engleze, m-am dat studenta la „romana-engleza”.
Job-ul e ca si al meu. Urmeaza sa incep chiar de a doua zi. „Pe la 12, la pranz. Si sa nu uiti buletinul”. Incheie toata discutia cu o gluma. „Buletinul, ca sa ne asiguram ca ai peste 18 ani”.
Politia a spart un „cuib” in august
La inceputul lunii august, Libertatea prezenta cazul a 15 „prestatoare” pe Internet care au fost „deranjate” de politisti din striptease-ul languros pe care-l executau in fata camerelor de luat vederi montate pe calculatoare. Pe strada Amurgului din cartierul Militari, politistii de la sectia 21 au gasit un cuibusor virtual de nebunii, unde lucrau de zor 15 femei, cu varste cuprinse intre 19 si 35 de ani. Cazate in camarute stramte, „amenajate” in doua remorci de TIR si dotate doar cu strictul necesar, adica un calculator conectat la Internet, o camera de luat vederi, un pat si o bara pe care sa se poata „desfasura” in voie, fetele aveau misiunea de a-i face pe clienti sa stea conectati cat mai mult pe pagina de web. Ele aveau grija sa se indeplineasca toate fanteziile. Fetele erau platite fie cu 15 $ ora, fie lunar, cu sume intre 100 si 200 de dolari.