După arestarea doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh, șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, 96 de medici din cadrul unității medicale au semnat un memoriu de susținere a colegei, acuzată că a primit mită de la 62 de pacienți. Informația apare în motivarea hotărârii, comunicată marți, la solicitarea Libertatea, de către Curtea de Apel Suceava.
Memoriul a fost înaintat de avocații doctoriței instanței de apel chiar înainte de judecarea contestației, programată pe 26 ianuarie. Anca Dumitrovici Ababneh fusese arestată de Tribunalul Suceava pentru luare de mită în formă continuată pe 20 ianuarie.
„Eventualele daruri din partea pacienţilor, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoştinţă din partea acestora, luând în considerare efortul şi seriozitatea depuse în salvarea vieţilor lor. Nu credem că poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite”, se arată în memoriul semnat de cei 96 de medici.
În contextul acestui caz, Libertatea a lansat marți o dezbatere pe tema cutumei „plicului” în sistemul medical, fenomen care persistă, deși în urmă cu cinci ani, salariile medicilor au crescut cu procente cuprinse între 70 și 172%. Specialiștii consultați de ziar au explicat de ce nu am scăpat de plățile informale odată cu creșterea salariilor din 2018.
Judecători: Opinia medicilor din apel este contrară legii
Argumentul medicilor de la Suceava a fost criticat de cei doi judecători de drepturi și libertăți ai Curții de Apel Suceava, care au judecat contestația.
Magistrații au subliniat că medicii din sistemul de sănătate public sunt retribuiți lunar cu un salariu asigurat de la bugetul de stat, astfel încât nu trebuie recompensați suplimentar de pacient. Mai mult, instanța a subliniat că faţă de alte categorii de funcţionari publici, medicul din sistemul de sănătate public poate obţine venituri suplimentare din derularea unor activităţi profesionale şi în sistemul de sănătate privat.
„O astfel de opinie este contrară legii penale, aşa cum s-a arătat în considerentele prezentei încheieri, astfel încât orice pacient care oferă bani sau cadouri medicilor din sistemul medical de stat, în legătură cu asistenţa medicală primită, se expun pe ei înşişi răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită. În mod similar, medicii din sistemul public de stat care primesc de la pacienţi bani sau cadouri, ca o recompensă pentru asistenţa medicală acordată pacienţilor, se expun răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, a argumentat instanța de apel.
Șpagă dublă de la un pacient cu două forme de cancer, refuzuri formale, spun anchetatorii
Potrivit datelor din dosar, Anca Dumitrovici Ababneh avea venituri lunare de aproximativ 5.000 de euro. Lucra atât la spitalul județean, cât și la o clinică privată. Veniturile consistente nu au împiedicat-o să primească constant atenții de la pacienți, spun procurorii. Dacă nu ar fi avut loc descinderile la spital, medicul ar fi continuat să primească mită de la pacienți și în prezent, au semnalat magistrații care au judecat propunerea de arestare.
Din cele 62 de fapte de luare de mită, în urma analizării înregistrărilor au fost identificate sumele de bani date de 39 dintre pacienți. În total, în cele 7 zile aceștia i-au oferit suma totală de 3.500 de lei şi 100 de euro. Pentru ceilalți 23 de pacienți care apar în imagini oferind plicuri sau sacoșe medicului, sumele urmează a fi stabilite în urma investigațiilor.
Doctorița a primit 100 de lei de la un pacient care suferea de două forme de cancer, reiese din înregistrările anchetatorilor. Inițial, pacientul i-a dat doctoriței 50 de lei, dar ea i-a dat banii înapoi, spunându-i acestuia că are două cancere.
În ziua perchezițiilor, în biroul șefei Secției Oncologie, procurorii au găsit 2.150 de lei şi 100 de euro.
A spus că banii sunt daruri de Moș Nicolae și de Crăciun
Medicul Anca Dumitrovici Ababneh și avocații care au apărat-o nu au contestat înregistrările din dosar. Au invocat, în schimb, că „darurile informale” primite de la pacienți au fost acordate drept cadou de Moș Nicolae, Moș Crăciun, respectiv ziua de naștere a medicului.
Deși au concluzionat că faptele de luare de mită sunt dovedite, instanța de apel a apreciat că arestarea sa preventivă este o măsură exagerată, raportat la circumstanțele personale.
Camere în birou? Doamne ferește!
Monitorizată audio-video timp de o lună, șefa secției Oncologie a fost surprinsă foarte rar spunând pacienților: „Nu este nevoie”. Iar atunci când a făcut-o, a spus-o „din curtoazie”, au remarcat judecătorii care au vizualizat înregistrările. Medicul nu schița niciun gest prin care să respingă gestul pacienților sau al aparținătorilor. Anca Dumitrovici Ababneh era convinsă că nimeni nu observă ce se întâmplă în cabinetul ei. O confirmă o interceptare atașată la dosar:
Anca Dumitrovici Ababneh: – Noi trebuie să facem chimioterapie. În primul rând pentru cancerul de la stomac. Știți?
Pacient: – N-aveți camere pe aici, nu?!
Anca Dumitrovici Ababneh: – Nu. Aici nu. Doamne ferește!
Pacient: – Apăi luați asta!
Anca Dumitrovici Ababneh: – Da nu trebuie să vă deranjați cu nimica.
Pacient: – Hai, vă rog! Se poate sau nu?
Anca Dumitrovici Ababneh: – Mulțumesc frumos!
Pacient: – Luați asta aici…ca să nu mai vină cineva și…
Anca Dumitrovici Ababneh: – Mulțumesc frumos! Soțul meu v-o văzut?
Instanța: a primit mită de la șase pacienți în 20 de minute
În doar șapte zile lucrătoare, Anca Dumitrovici Ababneh a primit de 62 de ori atenții de la pacienți. Recordul a fost înregistrat în data de 15 decembrie, când în numai 20 de minute, între orele 13.06-13.25, medicul a consultat şase pacienţi, primind de la aceştia aproximativ 500 de lei şi 50 de euro. În opinia instanței, lejeritatea cu care primea plicurile cu bani de la pacienți, sume cuprinse între 50 de lei și 50 de euro, arată că aceasta considera absolut normal să primească sume suplimentare de la pacienți. „Nu a refuzat niciodată în mod convingător şi definitiv”, a punctat instanța.
Medicul, salvat din arest de copil
Elementul-cheie cu care medicul a reușit să convingă instanța a fost o evaluare psihologică, realizată copilului Ancăi Dumitrovici Ababneh după ce aceasta a fost arestată.
Judecătorii au impus doctoriței atât interdicţia de a lua legătura, direct sau indirect, cu martorii din dosar, respectiv cu pacienţii care se aflau în supravegherea sa medicală sau aparţinătorii acestora. De altfel, pe durata arestului la domiciliu, Ancăi Dumitrovici Ababneh i s-a interzis dreptul de a profesa ca medic. Ea a fost eliberată din arest pe 25 ianuarie.
Inițiatorul memoriului: „Nu ne dăm cu părerea cu privire la faptele judecate”
Libertatea l-a contactat pe managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava pentru un punct de vedere în legătură cu memoriul celor 96 de medici, însă Alexandru Calancea nu a dorit să comenteze. „Nu am nicio părere despre acest subiect”, a punctat managerul SJU Suceava.
Cel care a inițiat scrisoarea de susținere a medicului Anca Dumitrovici Ababneh este chirurgul plastician Mircea Dinu Bordiniuc. Contactat de Libertatea, acesta și-a explicat inițiativa.
„Memoriul nostru a avut doar rolul de a susține că, din câte știm noi, colegii săi, doamna doctor s-a ocupat profesionist de pacienții săi și nu a pretins nimic în schimbul activității sale. Nu ne dăm cu părerea cu privire la faptele judecate, luarea de mită este o infracțiune și considerăm că medicii nu trebuie să condiționeze în niciun fel actul medical. Demersul nostru a fost doar o susținere profesională și am dorit ca doamna doctor să fie lăsată să fie judecată la domiciliu, ceea ce s-a și întâmplat, din fericire”, a declarat medicul Bordiniuc.
Acesta a completat, afirmând că în memoriu au spus doar că „nu credem că doamna doctor a solicitat ceva de la pacienții săi”. „Eu unul nu primesc atenții, nu pot însă vorbi în numele altor persoane”, a conchis doctorul Bordiniuc.
Medicii care își desfășoară activitatea în spitalele de stat sunt funcționari publici.
Potrivit Statutului funcţionarilor publici, reglementat prin Legea nr. 188/1999, „funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Uncititor • 01.02.2023, 22:54
Medicii care își desfășoară activitatea în spitalele de stat sunt funcționari publici din perspectiva legii penale și nu potrivit Statutului funcţionarilor publici, reglementat prin Legea nr. 188/1999.
dabaca2020 • 01.02.2023, 18:15
Din pacate , cu toate majorarile salriale , la tot personalul medical ,inca traim intr-un sistem ,bolnav, dupa bani-bani si iar bani ! Nu cred ca ne vom face bine , vreodata ? Desi cazurile sunt mai reduse ,dar inca sunt , --Foarte intresant ,.ca acesste aspecte sunt mai prezenta pein zonele unde nivelul de educatie este redus ,De exemplu in zona medicala a Clujului , nu sunt astfel de povesti dimpotriva , sunt cuvinte de lauda la adresa personalului din Lumea Medicala !
James252005 • 02.02.2023, 17:47
dabaca2020 • 01.02.2023, 18:15
Din pacate , cu toate majorarile salriale , la tot personalul medical ,inca traim intr-un sistem ,bolnav, dupa bani-bani si iar bani ! Nu cred ca ne vom face bine , vreodata ? Desi cazurile sunt mai reduse ,dar inca sunt , --Foarte intresant ,.ca acesste aspecte sunt mai prezenta pein zonele unde nivelul de educatie este redus ,De exemplu in zona medicala a Clujului , nu sunt astfel de povesti dimpotriva , sunt cuvinte de lauda la adresa personalului din Lumea Medicala !
Am avut nefericita ocazie sa ajung cu soția la Institutul Oncologic Cluj, nu face notă discordanta fără de celelalte spitale, inafara plicului care esre bine primit este și tehnica mai moderna de a te arde la buzunar, te cheamă la clinica particulara unde îți face niște investigații care se pot face în spital fără probleme, dacă nu mergi în sensul în care ți se indica nu-ti mai răspunde nimeni la telefon. Sitemul sanitar de stat este el în sine un ,,cancer" în care daca nu dai ....sau nu cunoști pe cineva iti da ceva medicație sa pleci de la ușă dar nu urmareste sa te facă bine.
danymoto • 01.02.2023, 16:47
Nu mai poti sa iti spui o opinie ca sigur gasesc ceva sa o cenzureze. Ba e incitare ba e ofensa ba e acuzare si tot asa. Pai asa faceau si comunistii un motiv gaseau si ei.