Șoferul, în vârstă de 53 de ani, venea de la Sibiu și ducea animalele la Tulcea. El a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost negativ. Într-o curbă la stânga, el a pierdut controlul volanului, semiremorca a intrat în tangaj și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea șoselei.
În urma accidentului, 296 de animale au fost scoase în siguranță din remorcă, 40 rănite, iar 100 de oi au murit. La fața locului au fost chemați mai mulți veterinari, pentru a îngriji animalele rănite.
Acestea vor fi duse la un adăpost ce apartine unei asociații, iar cele moarte vor fi incinerate.
Un alt vehicul le-a preluat și pe cele salvate.