Vor fi 19 programe de formare admise pentru finanțare organizate de universități de stat și private și ONG-uri, iar formarea cu 84 de ore de curs/practică și materialele trebuie să fie gata până în septembrie 2025.

Lista proiectelor admise la finanțare în apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”:

Cum se vor desfășura programele de formare pentru profesori. Activități:

a) „Evaluarea preliminară a competențelor digitale ale cadrelor didactice, prin instrumente specifice în vederea elaborării unei analize de nevoi a programului de dezvoltare profesională continuă, prin raportare la competențele digitale definite în DigCompEdu și încadrarea acestora pe niveluri de formare (ex.: nivel de bază/mediu);

b) Elaborarea documentației unui program de dezvoltare profesională continuă pentru domeniul tematic Pedagogie digitală, în vederea acreditării, în acord cu categoria și cu nivelul de competență al grupului țintă vizat;

c) Acreditarea programului de dezvoltare profesională continuă în domeniul tematic Pedagogie digitală, destinat personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar;

d) Implementarea programelor pentru dezvoltare profesională continuă în domeniul tematic Pedagogie digitală, destinat personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, acreditate;

e) Sprijinirea metodologică a cursanților prin activități de mentorat, coaching, shadowing, formare la locul de muncă, pentru aplicarea, în procesul didactic, a competențelor dezvoltate după finalizarea cursului, inclusiv prin facilitarea unor comunități de învățare;

f) Sprijin în elaborarea materialelor educaționale deschise și publicarea pe o platformă care să servească drept modele de bune practici;

g) Monitorizarea eficienței participării la cursul de formare prin observarea practicilor de utilizare a competențelor digitale în procesul didactic;

h) Monitorizarea, evaluarea și raportarea calității programelor de formare;

i) Certificarea competențelor dobândite în cadrul programului de formare”. 

Ce vor învăța profesorii. Teme generale ale programului de formare

„Programul de formare a competențelor în Pedagogie digitală trebuie să obțină acreditarea ME și să aibă o durată de minimum 84 de ore, acoperind competențele referitoare la toate cele 6 domenii, activități teoretice – 36 de ore și activități practice – 48 de ore. 

Cel puțin 40 de ore se vor desfășura în format fizic sau sincron. Beneficiarul finanțării își poate alege, în funcție de nevoile grupului țintă, subteme subsecvente fiecărei dintre cele 6 tematici de mai jos, putând, de asemenea, să adauge și altele, însă este obligatoriu ca 

Trebuie să acopere toate cele 6 tematici aferente celor 6 categorii de competențe:

I. Rolul competențelor digitale ale cadrelor didactice (DigCompEdu 1)
– Noi competențe ale profesorului – cadrul DigCompEdu,

– Cursuri online și platforme pentru dezvoltare profesională continuă,

– Dezvoltare instituțională. Comunicare organizațională și colaborare profesională,

– Aspecte etice, limite și provocări ale utilizării tehnologiilor digitale în educație,

– Aspecte legate de siguranța și protecția datelor.

II. Resurse educaționale digitale (DigCompEdu 2)

– Resurse și practici educaționale deschise,

– Biblioteci cu resurse educaționale digitale, 

– Crearea resurselor digitale,

– Reutilizarea resurselor educaționale,

– Utilizarea responsabilă a resurselor digitale.

III. Predare, învățare și evaluare cu tehnologii digitale (DigCompEdu 3 și 4)

– Integrarea instrumentelor online și resurselor în format digital în activități didactice,
– Predarea cu tehnologii digitale. Suporturi vizuale. Predarea „interactivă”, predarea la distanță,

– Învățarea cu tehnologii digitale. Învățare prin colaborare. Învățare autoreglată,
– Evaluarea cu tehnologii digitale. Learning analytics. Feedback și planificare,
– Comunicarea și colaborarea online, prin utilizarea platformelor și instrumentelor de comunicare digitale.

IV. Tehnologii digitale în educație – privire de ansamblu (DigCompEdu 6)

– Introducere în instrumentele și tehnologiile digitale de bază pentru educație,
– Rolul tehnologiilor în parcursul profesional, social, cultural și în viața personală,
– Competența digitală a elevilor – domeniu de competențe-cheie. Reușita școlară și reușita profesională,

– Competențele digitale – cadrul DigComp,

– Dezvoltarea competențelor digitale prin întregul curriculum,

– Cetățenia digitală – alfabetizare digitală, gândire critică, responsabilitate.

V. Potențialul tehnologiilor pentru învățare activă (DigCompEdu 5)

– Abordări/orientări didactice actuale. Implicarea activă a elevilor. Rolul tehnologiilor în susținerea atenției, motivației și în dezvoltarea gândirii, imaginației,
– Modele de clase/grupe și maniere de lucru,
– Exemple de activități de învățare în sistem blended-learning,
– Accesibilitate și incluziune. Diferențiere și personalizare,
– Monitorizarea progresului elevilor prin intermediul instrumentelor/datelor digitale.

VI. Pedagogia digitală și provocările viitorului apropiat (DigCompEdu 1 și 6)

– Noi tipuri de parcursuri de învățare (clasa inversată, blended learning, mixed reality/AR/VR).

– Proiectare curriculară pentru educația digitală

– Inteligența artificială și schimbări în curriculum

– Experiențe didactice noi și practici reflexive

– Competențe pedagogice și roluri ale profesorului într-o societate digitalizată

– Gestionarea resurselor de învățare online”, conform Ghidului solicitantului.

Alocarea financiară a apelului de proiecte este de 80 de milioane de euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR.

Apelul de proiecte constă într-un program de formare a profesorilor de la predare, evaluare, comunicarea cu părinții și până la crearea și schimbul de conținut și resurse digitale, care are două obiective: formarea a 100.000 de profesori din învățământul preuniversitar de stat și publicarea a 50.000 de materiale educaționale deschise create de 50% dintre cadrele didactice formate.

Valoarea unui proiect este de minim 2,4 milioane de euro și ar trebui să formeze cel puțin 3.000 de profesori. 

Prioritară este formarea profesorilor de la nivelul gimnazial și liceal, precum și pe cele din mediul rural și din zonele defavorizate.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News