Şeful statului consideră că mulţi dintre cei aproape 1.000.000 de pensionari pe caz de boală şi invaliditate din România sunt de fapt buni de muncă şi că au reuşit, prin săvârşirea unor ilegalităţi, să beneficieze de acest statut. “În câţiva ani, am ajuns de la 400.000 la 930.000 de pensionari pe caz de boală. Aici este un tandem al furtului între beneficiarul de pensie de invaliditate, medici, oameni din aparatul de stat”, a spus preşedintele Băsescu, miercuri, într-un interviu acordat radioului public.
El a arătat că verificările efectuate până acum au început să dea rezultate: “Din 12.000 de astfel de dosare controlate, 3.000 au fost deja trimise la reexaminare”. Verificarea dosarelor se face de Casele Judeţene de Pensii, care vor lua la puricat toate cazurile în interval de trei ani. Acolo unde sunt suspiciuni, se va solicita verificarea pensionarului, prima dată acasă, de către un angajat al Casei de Pensii. Dacă acesta constată că bolnavul este suspect, îl trimite spre verificare la o comisie de doi medici, care, la rândul ei, va trimite cazul mai departe la Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Naţionale de Pensii.
Vor fi obligaţi să returneze banii
Dacă se constată că dreptul de pensie de invaliditate a fost acordat prin săvârşirea unei infracţiuni, atât beneficiarul, cât şi medicul care a avizat decizia răspund penal, în conformitate cu legea. Actul normativ mai stipulează că beneficiarul pensiei acordate ilegal va fi obligat să restituie integral sumele astfel încasate.
Avem 200.000 de «nebuni» care nu muncesc
Conform datelor oficiale, cei mai mulţi pensionaţi pe caz de boală suferă de afecţiuni ale aparatului circulator – 280.000, urmaţi de cei cu tulburări mentale – 200.000, şi cei cu boli ale sistemului nervos – 100.000. Cheltuiala statului cu pensiile de invaliditate s-a triplat în 2009, faţă de 2004, atât din cauza creşterii numărului beneficiarilor, cât şi datorită majorării sumelor primite. Anul trecut, valoarea pensiilor pe caz de boală s-a cifrat la un total de 1,5 milioane de euro.