„Listele noastre, la 17 iunie, conţin mercenari şi specialişti în armament în total din 64 de ţări. De la începutul operațiunii militare speciale, 6.956 au venit în Ucraina, 1.956 au fost eliminaţi deja, iar 1.779 au plecat înapoi”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.
Polonia este „liderul absolut” al ţărilor europene, în privinţa combatanţilor în Ucraina, urmată de România şi Marea Britanie, precizează ministerul rus, care publică în comunicat un tabel cu numărul combatanţilor străini veniţi în Ucraina, prezentați pe naţionalităţi şi în funcţie de pierderi, potrivit armatei ruse.
Ministerul rus dă asigurări că 59 de „mercenari” francezi, dintr-un total de 183 veniţi să lupte în Ucraina, au fost ucişi de la începutul ofensivei ruse.
Moscova mai arată în acest tabel că a ucis 102 dintre cei 504 combatanţi români din Ucraina.
Ţările care au înregistrat cele mai mari pierderi de „mercenari” în Ucraina, potrivit Moscovei, sunt Polonia, 378 de morţi, Statele Unite, 214 morţi, Canada, 162 de morţi şi Georgia, 120 de morţi.
De la lansarea invaziei Ucrainei de către Vladimir Putin, la 24 februarie, mii de voluntari străini, în principal europeni, au venit în Ucraina pentru a ajuta forţele Kievului. Ei au format Legiunea Internațională, asimilată de Forțele Armate Ucrainene.
Rusia îi prezintă pe aceşti combatanţi drept „mercenari” într-un mod peiorativ, care sugerează că sunt motivaţi de bani.
Separatişti proruşi i-au condamnat la moarte pe trei dintre aceştia, doi britanici şi un marocan.
Ucraina şi aliaţii săi din Occident subliniază că, dacă există mercenari pe front, aceştia se află în tabăra rusă, prin prezenţa unor elemente din cadrul grupului paramilitar Wagner, ai cărui membri au fost desfăşuraţi în Siria, Libia şi Mali.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina