Jean Georgescu s-a născut la 25 februarie 1904, în Bucureşti. După absolvirea studiilor la Conservatorul Regal de Artă Dramatică, a debutat ca actor în anii 20, jucând în diferite companii teatrale alături de actori de renume ai momentului, printre care şi faimoasa Elvira Popescu. În cinematografie şi-a început cariera tot ca actor, în filmul „Ţigăncuşa de la iatac” (1923), unde interpreta rolul unui „bonjurist”.
Atras din ce în ce mai mult de cinematografie, a început să scrie scenarii de film, pe unele regizându-le, în altele apărând ca actor. Dintre acestea, merită menţionate: „Milionar pentru o zi” (1924), „Maiorul Mura” (1928, regia Ion Timuş) şi „Aşa e viaţa” (1928, regia Marin Iorda). La începutul anilor 30, cineastul s-a îndreptat spre Paris, unde a rămas până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Şi acolo, a realizat filme în calitate de regizor-scenarist, printre care mediu-metrajele „La miniature” (1933) şi „Ça colle” (1933), în care rolul principal era interpretat de Fernandel, aceasta fiind una dintre apariţiile pe ecran ce l-au consacrat pe celebrul actor francez de comedie.
Reîntors în România în 1939, Jean Georgescu şi-a îndreptat atenţia către opera lui I.L. Caragiale, adaptând piese de teatru şi povestiri scurte scrise de acesta. „O noapte furtunoasă”(1943) rămâne şi astăzi un reper al istoriei cinematografiei româneşti. I-au urmat „Vizită” (1952), „Lanţul slăbiciunilor” (1952), „Mofturi” (1965). În filmul „Directorul nostru”, realizat în 1955, Grigore Vasiliu Birlic realiza un rol de comedie memorabil. În perioada comunistă, Jean Georgescu a fost marginalizat ca regizor, în viaţa personală fiind silit să divorţeze de soţia lui, care era franţuzoaică. A murit la 8 aprilie 1994, în Bucureşti.