În ciuda faptului că se află sub amenințare teroristă, preşedintele Franţei, François Hollande, nu a anulat festivitățile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a ţării sale. Însă, atât parada militară tradițională, cât și toate evenimentele au fost plasate sub supraveghere strictă. Mai mult, François Hollande, a fost prezent joi pe bulevardul parizian Champs-Elysées, unde a prezidat festivitatea.
La paradă participă 3.200 de soldaţi, 55 de avioane, 30 de elicoptere şi 212 vehicule, prin intermediul cărora s-a adus în acest an un omagiu tuturor formelor de angajament, fie ele ale armatei, ale forţelor de securitate internă sau ale serviciului civic, în faţa ameninţării teroriste.
În cadrul festivităţii au defilat, de asemenea, reprezentanţii vamali, care au mai participat în anul 1919 la paradă, şi cei ai Administraţiei Penitenciarelor, pentru care acest lucru a fost o premieră.
Australieni şi neozeelandezi – inclusiv maori în costume tradiţionale – au fost în centrul atenţiei în acest an, în semn de omagiu pentru participarea lor în Bătălia de pe Somme în anul 1916.
Parada s-a desfășurat în condiţii de maximă securitate, peste 11.500 de poliţişti şi jandarmi fiind mobilizaţi la Paris. Premierul neozeelandez, John Key, şi secretarul de Stat american pentru Afaceri Externe, John Kerry, au fost, de asemenea prezenţi în tribuna de onoare.