Poliția recomandă conducătorilor auto ca, atunci când doresc să traverseze o intersecție la culoarea verde a semaforului electric, dar este evident că nu vor reuși din cauza coloanei de autovehicule, să rămână pe loc și să aștepte eliberarea intersecției, chiar dacă între timp se va derula încă un ciclu semaforic; procedând astfel vor permite deplasarea celor care rulează pe drumul transversal; să nu depășească coloana de autovehicule oprite la semafor și să respecte semnalele agenților de poliție rutieră; să nu oprească autovehiculele în locurile unde acest lucru este interzis și să nu claxoneze inutil, și să evite frânările și accelerările bruște.
IGPR mai sfătuiește conducătorii auto să nu depașească coloana de autovehicule oprite la semafor, să nu oprească sau să staționeze în locuri unde ar putea împiedica desfașurarea normală a traficului rutier, să păstreze liber centrul intersecției, să nu blocheze calea de rulare a mijloacelor de transport public și să nu treacă la culoarea roșie a semaforului electric.
Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi.
Trafic restricționat parțial în mai multe zone din București
Poliția anunță că traficul rutier este deviat sau restricționat, parțial, în mai multe zone din Capitală, ca urmare a lucrărilor de infrastructură rutieră:
- Drumul Taberei / Str. Lt. Găina .
- Șos. Pantelimon;
- Calea Văcărești / Sos. Olteni?ei .
- Bd. Liviu Rebreanu între Bd. Nicolae Grigorescu și Bd. 1 Decembrie 1918;
- Str. Valea Ialomiței;
- Str. Râul Doamnei;
- Calea Văcărești între Str. Mărțișor și Șos. Olteniței;
- Splaiul Independentei / Str. Piatra Craiului / Sos. Virtuții .
- Sos. Orhideelor
IGPR solicită conducătorilor auto să circule cu atenție și să respecte semnificația indicatoarelor montate temporar în zonele menționate.