În urma unor lucrări de amenajare în satul
Feijichangjiao, situat în provincia Zhejiang, o parte dintre locuitori trebuiau
să fie expropriaţi. În compensaţie, statul chinez a oferit echivalentul unui
apartament nou cu suprafaţa totală de 40 de metri pătraţi oricărei persoane
înregistrate la starea civilă pe lista rezidenţilor din acea zonă.

Anticipând o afacere profitabilă, un anumit domn Pan
s-a împăcat cu doamna Shi, fosta lui soţie de care divorţase în 2011, a relatat
cotidianul Global Times.

”De ce s-a produs această reapariţie bruscă a
iubirii?”, s-au întrebat jurnaliştii chinezi. Tot ei au găsit explicaţia:
doamna Shi dispunea de documente care îi atestă statutul de rezidentă în acel
sat – condiţie indispensabilă pentru obţinerea unui apartament gratuit.

După ce s-au recăsătorit pe 6 martie, cei doi
parteneri de viaţă au divorţat din nou, după doar şase zile. În acest interval
de timp, domnul Pan a obţinut un certificat de rezident în comună.
Certificatul, care rămâne în proprietatea posesorului chiar şi după un divorţ,
i-a oferit astfel bărbatului chinez acces la acel bun imobiliar.

Însă operaţiunea nu s-a oprit în acel punct.

De acum rezident în satul Feijichangjiao, domnul Pan a
dorit ca şi membrii familiei sale să beneficieze de acelaşi statut de invidiat:
într-un interval de 15 zile s-a căsătorit şi a divorţat de cumnata lui apoi de
sora acesteia. Fosta lui soţie nu a rămas nici ea cu braţele încrucişate,
întrucât a folosit acelaşi procedeu cu un alt fost soţ al ei.

În total, 11 persoane, inclusiv verişori, fraţi şi
surori, au încheiat 23 de mariaje şi divorţuri ”imaginare”, au concluzionat
jurnaliştii de la Global Times, citând Poliţia locală. Poliţia a deschis o
anchetă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News