Elevii împreună cu cadrele didactice de la școala cu clasele I-VIII din Mărașu au mers joi la prânz la hramul bisericii din localitate, unde au stat la masă, iar seara 11 dintre copii au acuzat dureri de stomac și vărsături, motiv pentru care părinții lor au sunat la 112.
Potrivit informațiilor oferite de dr. Florin Ștefan de la Serviciul Județean de Ambulanță, la fața locului au fost trimise trei ambulanțe, care i-au transportat pe copii la spital, aceștia fiind internați la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Brăila.
Secretara școlii din Mărașu, Carmen Trifan, a postat pe o rețea de socializare că la hramul de sfințire a bisericii au participat 150 de adulți, între care și toate cadrele didactice din școală și peste 110 elevi.
În acest caz a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili cauzele care au dus la internarea celor 11 elevi din școala cu clasele I-VIII din Mărașu.