În Ilfov, 11 localități stau pe marginea prăpastiei din cauza exploziei de îmbolnăviri cu coronavirus. DSP Ilfov, dar și INSP au ajuns luni, pe 16 noiembrie, la concluzia că toate criteriile pentru instituirea carantinei s-au îndeplinit în: Popești Leordeni, Berceni, Otopeni, 1 Decembrie, Mogoșoaia, Dobroești, Buftea, Bragadiru, Chiajna, Corbeanca și Snagov.
Primarul comunei Berceni a anunțat că aceasta va intra în carantină de joi, 19 noiembrie, ora 22.00. Decizia a fost luată după ce rata de incidență a ajuns la 10 la mia de locuitori.
Nu carantină, dar limitarea circulației pe timp de zi
Dacă o asemenea situație a dus la carantinarea altor localități din țară, același lucru nu se întâmplă însă și în județul Ilfov.
Asta deoarece ”carantinarea zonală nu poate fi aplicată în fapt pentru a-și atinge efectul scontat prin numărul mare de intrări/ieșiri din zonele carantinate”, se arată în răspunsul trimis către DSP Ilfov de directoarea Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), Adriana Pistol.
În schimb, Pistol recomandă luarea unor măsuri suplimentare, una dintre ele fiind limitarea circulației pe timp de zi.
Această limitare nu există, în prezent, decât în localitățile în care măsura carantinării este în vigoare, așa cum se întâmplă în Sibiu, Alba Iulia și în celelalte 14 orașe și comune sub carantină.
Întrebată în ce cadru legal s-ar putea realiza această măsură restrictivă, Adriana Pistol s-a limitat la a spune că este doar o recomandare: “Nu sunt jurist”.
Contactat de Libertatea, prefectul județului Ilfov, Daniel Tudorel Zamfir, a recunoscut că măsurile propuse sunt “asociate carantinării”.
Alte propuneri: închiderea teraselor, cafenelelor, limitare în supermarketuri
Celelalte măsuri propuse, pe lângă închiderea teraselor și cafenelelor, sunt limitarea numărului de persoane în supermarketuri, suplimentarea transportului în comun și verificarea respectării măsurilor.
Dr. Adriana Pistol spune că nu sunt singurele care pot fi luate, fiind recomandări, “se poate hotărî orice consideră autoritățile, inclusiv măsuri referitoare la parcuri”.
Mai mult, INSP le sugerează celor de la Prefectura Ilfov să ia legătura cu prefectul Bucureștiului și cu alte autorități abilitate, pentru ca măsurile să fie luate în tandem.
Concluzia prefectului Zamfir și a medicului Adriana Pistol este că anumite localități din Ilfov nu pot fi carantinate, fiind lipite, practic, de București, iar impunerea unor filtre ar produce efecte nedorite.
“Măsurile se vor lua pentru a nu afecta tranzitul”
Prefectul Zamfir explică, pentru Libertatea, documentul transmis de CNSCBT și ce măsuri se pot lua conform legii în situația celor 11 localități din Ilfov, pentru care DSP a propus carantinarea.
”Cei de la INSP au răspuns că și carantinarea zonală nu poate fi aplicată în fapt pentru a-și atinge efectul scontat pentru că un număr foarte mare de locuitori ai Ilfovului și ai Bucureștiului lucrează ori în București, ori în Ilfov. Și această măsură nu ar fi limitat deplasarea între cele două entități”, spune Zamfir.
Măsurile propuse însă ”sunt tot asociate carantinării”, continuă acesta. ”Se vor lua măsuri suplimentare, să vedem ce se va hotărî la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență și central cu privire la localitățile lipite de București.”
Prefectul mai spune că nu a fost luat încă o hotărâre, în ciuda recomandărilor făcute de DSP Ilfov.
”INSP-ul fiind autoritatea care avizează hotărârile propunerile celor de la DSP, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va face o propunere către șeful DSU, pentru emiterea ordinului de carantinare atunci când se impune carantinarea. Nici nu se poate întâlni comitetul fără acest aviz de carantinare. Noi nu suntem specialiști în domeniul medical. Se face la nivel de DSP și INSP.”
Berceni, în carantină. Urmează comuna Clinceni
În două localități, Clinceni și Berceni, numărul infectărilor a crescut considerabil, rata incidenței ajungând la 10 la mia de locuitori.
”Acolo se analizează impunerea măsurii carantinării, pentru că poziția geografică permite o astfel de măsură, fără a afecta foarte mult Bucureștiul din punct de vedere al tranzituluiui. Ar fi foarte greu la Otopeni, la Chiajna, la Mogoșoaia. Unele sunt ca niște cartiere ale Bucureștiului”, spune Zamfir.
“Este nonaplicabilă carantinarea”
Dr. Adriana Pistol, director CNSCBT, spune că măsura carantinării este ”nonaplicabilă” în localitățile lipite de București. De aceea recomandă ”interzicerea circulației pe timp de zi”.
”E o măsură de limitare de circulație. Cum e limitarea circulației noaptea, e carantină? Carantină înseamnă nu iese nimic, nu intră nimic.”
Nu e fezabilă carantinarea, pentru că nu ai cum să respecți o regulă de tip: nimic nu intră, nimic nu iese. Eu l-am rugat pe domnul prefect să se consulte cu prefectul Bucureștiului și, dacă își menține poziția, să revină către noi.”
Dr. Adriana Pistol:
“Să nu ne împiedicăm unii pe alții”
Circulația pe timpul zilei este restricționată, în acest moment, doar în localitățile aflate în carantină. Dr. Pistol explică:
“Da, dar județul Ilfov înconjoară Bucureștiul. Trebuie gândită împreună cu municipul București, să nu se împiedice unii pe ceilalți. E clar că e ceva de făcut, dar e de gândit, cum ar fi ca, într-o zi, să fie filtre la toate ieșirile? Ilfovul cu Bucureștiul este cam un tot. Epidemiologic nu sunt diferite.”