ComenteazăTudor Giurgiu, regizor și producător de film: „Aș învăța să grădinăresc”
„M-aș muta într-un sătuc din sudul Spaniei și mi-aș închiria acolo o casă pe un an, undeva în apropierea unei baze cu terenuri de tenis. Aș învăța să grădinăresc și aș investi în mica afacere (plantație de cactuși) a unui amic român stabilit de mult în Valencia. Am râs de el când s-a apucat de businessul ăsta, dar acum îi merge tare bine.
Aș învăța să merg pe scuter, aș citi mai mult decât am reușit în primul an de pandemie și mi-aș cumpăra o colecție de pahare de gin tonic. Probabil că dacă m-aș plictisi, aș face și un mini-TIFF local, ca să nu-mi ies total din mână”.
Mihai Bendeac, actor, regizor: „Nu aș schimba nimic”
„Nu aș face nimic diferit, pentru că mi se pare că m-am adaptat absolut senzațional la această pandemie. Mi-am luat timpul respectiv pentru o carte, lucru pentru care nu știu dacă mi-aș fi făcut timp altminteri. M-am organizat cu activitățile destul de repede înspre direcțiile unde puteam să merg. Am fost creativ, așa cum s-a putut. Deci, nu aș face nimic diferit, ba din contră, având această experiență, aș ști de la început că astea sunt lucrurile pe care trebuie să le fac.
(În ultimul an) Am învățat să iau totul ca pe un cadou”.
Lucia Popescu, cântăreață: Aș lucra după un program
„Cred că dacă aș mai trece din nou printr-un an similar aș încerca să-mi fac un program. Evident că am fost sfătuită de prieteni să fac asta și anul trecut, dar nu am avut nici puterea, nici disciplina necesare și acum regret. Aș lua o agendă în care să-mi organizez zilele pe ore: compus, studiu, relaxare, somn, mișcare, cu mult mult accent pe mișcare. Dacă aș repeta anul n-aș mai sta 24/7 ca o meduză lipită de pat sau canapea”.
Vava Ștefănescu, dansatoare, coregraf: „Nu aș mai aștepta revenirea la normal”
„Cred că pentru mine cea mai importantă dimensiune este frica. Frica indusă. Astfel, cred că o să încerc să abordez situația cu mult mai mult curaj și încredere. Deja nu îmi mai este frică, și asta nu pentru că m-am obișnuit, ci pentru că există multe posibilități să reduci riscul de îmbolnăvire; a ta sau a celor din preajma ta. Cred că am dezvoltat un fel de «anticorp» declanșat automat: să nu mă mai las trasă în panici induse, în fatalisme apocaliptice, în știri negative. Încerc, pe modelul Kondo, ca unui lucru negativ de care aflu, să răspund cu un lucru pozitiv, făcut de mine sau observat la alții.
Aș cântări (mai bine) răspunsul la întrebarea «cum pot să îmbunătățesc situația?». Cât depinde de mine și cât depinde de autorități sau factori externi mie? În acest raport aș avea mai multă încredere că pot să fac mai mult pentru ceilalți, să ajut să sprijin, să întăresc încrederea altora că e o traversare a unei perioade și nu un dead end.
Să nu mai aștept revenirea la normal, la ce a fost înainte de declanșarea virusului.
Aș sta mai mult cu oamenii dragi mie, aș termina de făcut ordine în biblioteci, aș călători mai mult în natură, aș citi toate acele cărți pe care le-am amânat din lipsă de timp.
Aș păstra acest ritm descoperit în prima parte a pandemiei, care mi se pare un real câștig: ponderarea goanei a lui a face. Nu deschid noi șantiere dacă am deja pornite altele pe care nu le-am finalizat, nu mai fac trei lucruri deodată. Ca în «Ecleziastul»: e timp pentru toate, fiecare lucru are timpul lui. Acum e timp și de ascultare, și de privit, și de meditat. Cred că trebuie să acord acest timp pentru aceste lucruri fără să mă îngrijorez”.
Andrei Ciobanu, fotbalist România U21, mijlocaș la Viitorul: „Aș alerga mai mult”
Andrei Ciobanu este semifinalist Euro U21 din 2019 cu România, participant la Euro U21 în 2021, marcator cu Olanda. Joacă la Viitorul.
Dacă ar fi să iau pandemia de la capăt, aș alerga mai mult, pentru a-mi menține forma sportivă. Și aș vorbi mai mult cu părinții mei la telefon. Nu neapărat la telefon.
Andrei Ciobanu:
Ionela Lehaci Cozmiuc, dublă campioană mondială la canotaj, la proba dublu vâsle categoria ușoară
„Dacă aș mai trăi un an de pandemie nu ar fi foarte multe lucruri pe care le-aș schimba deoarece m-am antrenat în fiecare zi, fie că am stat acasă izolată sau în cantonament! Așa că timpul nu mi-ar permite mari schimbări. Mi-aș dori însă să citesc mai mult, să mă stresez mai puțin și, de ce nu, să mai învăț o limbă străină!”.
David Schwartz, regizor: Mai mult ajutor pentru vârstnici
„Cred că sunt dintre persoanele norocoase care au făcut față onorabil la ultimul an. Am avut privilegiul să pot lucra în continuare – atât la Facultatea de Teatru, cât și în proiecte de teatru, am colaborat și cu instituții independente și cu teatre de stat. Și am avut marele noroc să nu se îmbolnăvească grav oameni apropiați.
Și atunci, am reușit să mă reorganizez, să regândesc o bună parte din demersurile artistice în care sunt implicat și să mă adaptez din mers. Există însă, cred, și un mare eșec. De peste 10 ani lucrez în colectivul Vârsta4, la căminul de persoane vârstnice Moses Rosen din București. Organizăm împreună activități artistice (teatru, film, arte vizuale etc.), dar și petreceri, cercuri de povești sau pur și simplu întâlniri bazate pe o prietenie intergenerațională solidă și fertilă. Or, toate aceste lucruri s-au oprit brusc în martie 2020.
De un an încoace, mai degrabă am sperat, naiv și în ciuda evidențelor științifice, că vom găsi o formulă în care să ne revedem «curând» și că vom putea relua activitățile față în față. Cred că aici am pierdut foarte mult timp, pe care ar fi trebuit să-l folosim pentru gândirea, de la bun început, a unor metode de colaborare, interacțiune și muncă, inclusiv artistică, online. Cred că ar fi dat mult mai mult sens vieții persoanelor în vârstă de la cămin. Situația persoanelor vârstnice, în special a celor instituționalizate, în pandemie este dominată de un paradox teribil. Trebuie să le protejăm viața și singura protecție eficientă, cel puțin până la vaccin, este izolarea cât mai severă. Însă această izolare, inclusiv cu limitarea întâlnirilor între vârstnici înșiși, este extraordinar de nocivă pentru sănătatea fizică și psihică a rezidenților unui cămin. Practic, socializarea și implicarea în acțiuni comunitare, intelectuale sau artistice, îmbunătățește considerabil starea psihică și împiedică degradarea cognitivă și instalarea sau avansarea unor boli specifice vârstei (precum demența senilă).
În concluzie, dacă ar veni din nou pandemia, m-aș gândi din prima clipă cum putem face programe online de colaborare cu căminul și cum putem încuraja implicarea vârstnicilor instituționalizați (sau a cât mai multora dintre ei) în demersuri artistice și intelectuale”.
Elena Calistru, activistă/președinte Funky Citizens: „Istoria nu se repetă, dar rimează”
„Aș face diferit două lucruri. În primul rând, aș citi mai mult despre alte timpuri similare, despre ce înseamnă o pandemie și, în general, m-aș echipa mai bine cu argumente pentru a duce vremurile acestea încărcate. Istoria nu se repetă, dar rimează. Și e important să fii în gardă apropo de spirala de efecte pe care le generează o astfel de traumă colectivă.
Apoi, aș trata cu mai multă seriozitate problema dezinformării și polarizării. Deși sunt printre cei care văd o problemă uriașă cu asta, până și eu am crezut la începutul pandemiei că nu are cum să devină așa de rău. Este foarte rău și riscă să ne ducă în punctul în care nu vom mai interacționa cu cei diferiți de noi nici măcar strigând unii la ceilalți”.
Sergiu Bolotă, cântăreț: „M-aș reconecta cu mine însumi”
„AȘ PUNE BANI DEOPARTE. Caps lock intenționat. Aș petrece cât mai mult timp afară. Aș păstra mereu stoc de lucruri necesare în casă, produse nealimentare, medicamente etc. Aș căuta să nu locuiesc singur într-un alt an de pandemie, ci cu prietenii sau cu familia. Ca să nu o iau razna. Și nu în ultimul rând, m-aș reconecta cu mine însumi: aș căuta să învăț lucruri noi, să citesc mai mult, să învăț o nouă limbă și să compun cât mai multe piese noi, ca în final să aleg cele mai bune piese din toate cele compuse!”.
Relu Poalelungi, actor Teatrul Odeon: „M-aș muta în altă țară”
„Bazat pe experiența ultimului an, aș încerca să strâng un grup de oameni, în jur de 5 sau 6, și să fac un proiect de teatru sau un scurtmetraj inspirat de viața unui profesor (de matematică, fizică etc. sau unul de sport sau unul de limbi străine).
Dacă asta nu mi-ar ieși repede, în primele două sau trei luni, aș încerca să mă mut în altă țară chiar și dacă acolo este COVID”.
Eli Neicuț, voluntară care a construit o casă: „Am o listă cu cinci lucruri”
Eli este o tânără de 28 de ani, care și-a lăsat jobul în IT pentru a face voluntariat. A reușit astfel să strângă bani și-a construit o casă pentru o mamă singură cu șase copii.
„5 lucruri pe care le-aș face diferit dacă ar mai veni o pandemie:
1. Aș fi mai blândă cu mine. Faci tot ce ține de tine acum. Respiră! E normal să nu știi ce urmează mâine!
2. Aș pune deadline-uri mai puțin dure și m-aș biciui mai puțin dacă le-aș depăși, sau anula complet – nu pot controla decât o mică parte din cât cred eu că pot.
3. Aș prioritiza mai mult natura. Iarbă, păsărelele, aerul curat sunt un fel de – Piei, depresie!
4. Aș filtra și mai mult prietenii care sunt dornici să vadă partea bună a paharului. Nu pot ajuta mai departe, dacă eu nu sunt bine, și persoanele negativiste mă pun la pământ.
5. M-aș înscrie în și mai multe grupuri/comunități/găști care au aceleași frământări și reușite ca și mine, pentru că să te simți ne-singur este fundamental”.