În acea zi fatidică, 19 terorişti ai grupării al- Qaida, condusă de Osama bin Laden, au deturnat patru avioane de pasageri, lovind, fiecare, la interval de câteva zeci de minute, turnurile gemene din New York, clădirea Pentagonului, lângă Washington, iar al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp, în Pennsylvania.

De atunci, 11 septembrie a devenit cunoscută drept ziua blestemată care a schimbat lumea. SUA şi aliaţii săi au lansat lupta împotriva terorismului şi impotriva regimului talibanilor din Afganistan, care sprijineau al- Qaida, alungându-i de la putere. În plus, atunci, economia a avut de suferit: bursele americane au anunţat pierderi enorme după atentate, fiind nevoie de ani buni pentru a se redresa, după pagube de zeci de miliarde de dolari provocate de distrugerea turnurilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News