„Pentru comunitățile vulnerabile, școala înseamnă mult mai mult decât parcurgerea curriculei și promovarea examenelor. Școala înseamnă mai ales locul în care sute de mii de copii au contact cu dascălii lor, adică adulți care se uită la ei și le văd potențialul, locul în care învață să ia decizii critice pentru viața lor și mai ales înseamnă sursa prin care ei află că viața poate fi și altfel decât împărțită între munci fizice și familii care se confruntă, de multe ori, cu greutăți multiple. Să le tăiem accesul la școală înseamnă să le tăiem accesul la speranța ca viața poate fi și mai bună, și mai ales la gândul că ei au în față un viitor care poate fi luminos”, spune Andra Munteanu, co-fondator Narada, organizație care caută și implementează soluții rapide și eficiente de monitorizare a educației.
Având în vedere că perioada de suspendare a cursurilor depinde de evoluția stării de urgență impuse de răspândirea COVID-19, inițiatorii „Reacției pentru Educație” vin cu un apel de implicare către comunități pentru satisfacerea unui număr cât mai mare dintre nevoile urgente pe care le-au exprimat profesorii și elevii.
„Momentele pe care le trăim cu toții ne-au făcut să conștientizăm cât de important este să fim uniți, să ne sprijinim și să găsim soluții concrete la nevoile pe care mulți dintre elevii și profesorii din diferite zone ale României le au. Este imporant să indentificăm comunități vulnerabile și să venim în sprijinul celor care au nevoie în această perioadă de orice resursă educațională, astfel încât școala să poată continua și de acasă”, a declarat Monica Anisie, ministrul educației și cercetării.
Se strâng fonduri pentru a oferi tablete copiilor pentru a învăța online
În prima etapă, Narada, prin „Reacție pentru educație”, a pus la dispoziția profesorilor un formular în care aceștia pot lista toate lucrurile de bază necesare, atât pentru ei, cât și pentru elevii lor, pentru continuarea educației prin intermediul digital. Acest formulat este în continuare disponibil pe site-ul www.narada.ro., pentru toate cadrele didactice și elevii cărora le lipsesc dotările de bază.
„Nu există contribuție prea mică. O tabletă în valoare de 80 de euro poate da unui elev șansa să-și continue studiile. Un număr de o mie de persoane care contribuie cu o astfel de valoare, oriunde în țară, se va traduce într-o generație de elevi mai puțin expusă la riscurile potențiale ale actualei crize de sănătate, dar și pe termen lung, la cea provocată de lipsa de educație. Acest instrument va reuși să fie cu adevărat eficient pentru copiii și profesorii din toată țara, în măsura în care sute, mii sau zeci de mii dintre noi vom alege una sau mai multe din nevoile lor pentru care vom contribui material, atât cât putem”, mai spune Andra Munteanu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro