Cel putin 115 persoane si-au pierdut viata ieri dimineata, dupa prabusirea unui avion al companiei nationale sudaneze in estul tarii, a anuntat postul de radio national. Aparatul, un Boeing 737, s-a zdrobit de sol in jurul orei locale 4.00 (1.00 GMT), la scurt timp dupa decolarea sa de pe aeroportul Port Sudan la Marea Rosie, cu destinatia Khartoum. Accidentul are un unic supravietuitor, un copil in varsta de doi ani, care a fost internat in spital, dar ulterior a murit. Toti cei 11 membri ai echipajului au murit si nu se stie daca la bordul avionului se aflau sau nu pasageri straini. Cauzele accidentului nu au fost inca stabilite.