Judecătoarea
care a anunțat verdictul, Iulia Maksimenko, a precizat că Sokolov era „perfect
conștient de actele sale la momentul crimei”.

Apărătorul
istoricului și-a exprimat însă „dezacordul” faţă de pedeapsa stabilită,
precizând că ea nu a fost încă decisă de un eventual apel.

Oleg Sokolov
a pledat vinovat și este judecat de la începutul lunii iunie pentru crimă şi
posesie de arme. Profesor de istorie la Universitatea de Stat din
Sankt-Petersburg şi specialist în Napoleon, Oleg Sokolov a fost arestat la 10
noiembrie 2019.

El a fost
scos din râul Moika de polițiști, în stare de ebrietate. Polițiștii au
descoperit în rucsacul său două braţe de femeie şi un pistol de alarmă. Alte
bucăţi din corpul victimei au fost găsite mai târziu într-un alt râu.

În vârstă de
63 de ani, istoricul a recunoscut că şi-a ucis şi dezmembrat una dintre fostele
studente, Anastasia Eşcenko, de 24 de ani, cu care îşi împărţea viaţa.

Acesta a
spus că a omorât-o pe tânără din greșeală, trăgând asupra ei „pentru a pune
capăt unui val de insulte” în timpul unei dispute.

Parchetul
rus ceruse 15 ani de detenţie împotriva sa.

Universitatea
de Stat din Sankt-Petersburg a fost acuzată de inerţie, în contextul în care
Oleg Sokolov fusese deja acuzat de violenţe.

Cazul a
stârnit valuri de indignare în Rusia, mai multe asociații considerându-l o nouă
ilustrare a violenţelor la care sunt supuse femeile. Rusia a dezincriminat în
2017 violenţele familiale şi conjugale în majoritatea cazurilor, schimbarea
fiind susţinută de preşedintele Vladimir Putin.

Anual, în Rusia, aproape 16,5 milioane de femei sunt victime ale violenţelor domestice.

 
 

Urmărește-ne pe Google News