Autoritățile au fost alertate luni noaptea că în zona Vf Pop Ivan că 12 bărbaţi ucraineni însoţiţii de o călăuză ar fi trecut ilegal graniţa.
„În urma unei sesizări telefonice primite la dispeceratul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, instituțiile publice cu atribuții în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, împreună cu Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș acționează, în prezent, în sistem integrat, pentru găsirea unor posibile persoane rătăcite pe Muntele Pop Ivan. Apelul telefonic a fost efectuat de către o persoană de sex feminin”, a transmis azi Poliția de Frontieră.
Intervenţia echipajelor este foarte dificilă, din cauză că zăpada peste 2 metri în unele zone, iar până în aceste moment echipele nu i-au găsit. Nici intervenţia elicopterului nu are prea mare succes, deoarece în zonă este ceaţă densă.
„Au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a aspectelor sesizate. De asemenea, în intervalul orar 10.00-13.00, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, din al cărui echipaj a făcut parte și un polițist de frontieră a survolat zona de responsabilitate, în scopul observării persoanelor rătăcite”, a mai precizat sursa citată.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!