Printre navele trimise înspre Siria se numără și USS Harry S Truman, alimentată nuclear, care poate transporta până la 90 de avioane de luptă. Alături de această navă, SUA au mai trimis alte patru distrugătoare și două submarine nucleare, acestea aflându-se deja în apropierea Mării Mediterane, arată Daily Mail.

Vestea vine în contextul declarațiilor alarmante făcute de Donald Trump, prin care a atenționat Rusia că rachete americane ”noi, frumoase și inteligente” se vor îndrepta către Siria, după atacul chimic în orașul Duma.

Totuși, Rusia a amenințat că o să doboare orice rachetă îndreptată spre forțele regimului lui Bashar Al-Assad, folosind sistemele antirachetă S-400.

Dictatorul sirian a fost reperat când pleca de la palatul prezidenţial din Damasc, acompaniat de militari ruşi. Analiştii susţin că politica siriană este acum condusă de Rusia şi Iran, iar Assad nu poate comunica cu nimeni, de teamă să nu fie localizat în locul unde se ascunde.

Rusia aşteaptă atacul SUA în Siria, motiv pentru care şi-a retras navele de război pe care le avea în portul sirian Tartus, după cum a anunțat, miercuri seara, cotidianul „Kommersant”, care se bazează pe imagini din satelit publicate de Image Satellite International.

Președintele american Donald Trump a lansat, miercuri, o amenințare dură pe Twitter la adresa Rusiei, care a anunțat că va doborî orice rachetă americană care va ținti Siria. „Pregătiți-vă, pentru că vor veni rachetele”, a scris liderul de la Casa Albă. 


Editorial de Claudiu Săftoiu. Lecția nervilor tari, administrată de Donald Trump, în dosarul sirian

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News